SE CEREȘTE LA SIBIU! Peste 100 de sancțiuni aplicate pe tema asta de Polițiștii Locali în numai trei luni

118 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.900 de lei pentru fapte de cerșetorie sau pentru cei care au îndemnat minori să apeleze la mila cetățenilor. Cifrele se referă, potrivit raportului Serviciului Public de Poliție Locală, doar la cel de-al doilea trimestru al anului- perioada aprilie-iunie.

 

Asta s-ar traduce prin aceea că încă ne-mpiedicăm de cerșetori prin Sibiu, ceea ce grăiește de la sine despre aspecte negative multiple. Vorbim nu doar de starea deplorabilă în care sunt unii dintre semeni, disperați să găsească o soluție de supraviețuire, dar și despre unii care se complac în starea de a cerși, pur și simplu sau de a-și folosi pruncii pentru a căștiga mai lesne ceva bani. Să mai punem la socoteală neputința… societății românești în ansamblu de a rezolva cu mai multă seriozitate și eficiență problemele celor aflați în situații-limită nu neapărat EXCLUSIV din vina lor…?!

 

*Locurile unde aufost identificate cele mai multe cazuri sunt: Mitropoliei, pietonala Bălcescu, Piața Mare, Pasajul Scărilor, Bdul Mihai Viteazul, Piața Unirii, Strada Cetății și Șodeaua Alba Iulia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare