SE DESCHIDE sezonul pentru vizitarea bisericilor fortificate. Anul trecut, acestea au fost vizitate de peste 695.000 de turiști

images_foto_042018_777

Sunt… adevărate comori. Sunt file de istorie împietrite în veacuri. Merită cunscute, merită iubite, merită îngrijite. BISERICILE FORTIFICATE.

În sezonul 2017, bisericile medievale și fortificate ale sașilor din Transilvania au beneficiat de 695.243 de vizitatori în obiectivele deschise publicului larg, ceea ce înseamnă cu aproximativ 40.000 mai mulți decât în sezonul anterior, dar dezvoltarea a fost moderată în comparație cu salturile anilor trecuți, susțin reprezentanții Bisericii Evanghelice C. A. din România.

În noul sezon, care se derulează în perioada 01.04 – 31.10.2018, se preconizează păstrarea numărului de 700.000, deoarece unele obiective intră în renovare.

Amplul proiect de dezvoltare al turismului cultural DESCOPERĂ SUFLETUL TRANSILANIEI, despre care s-a vorbit marți, 4 aprilie, într-o conferință de presă, are obiectivul de a prezenta bisericile fortificate nu doar ca edificii arhitercturale de patrimoniu, ci și ca lăcașuri ale spiritualității locale și universale. Totodată, inițiativa suplinește lipsa comunităților locale evanghelice, care ar putea întreține bisericile fortificate. Astfel, proiectul își aduce aportul la salvarea a unui număr cât mai mare din aceste monumente. La circuitul existent 2017 au aderat pentru 2018 biserca fortificată din Alma Vii (județul Sibiu), refuncționalizată în anii trecuți de un proiect al fundației Mihai Eminescu, precum și bazilica romanică din Herina (județul Bistrița-Năsăud), o perlă a Transilvaniei de Nord.

 

DEMN DE ȘTIUT: În acest sezon se demarează lucrările de renovare și consolidare în cadrul POR 2014 – 2020 la bisericile fortificate din Cisnădie, Sânpetru, Agnita și Rupea, la turnul clopotniței din Saschiz precum și la catedralele din Sibiu și Bistrița. La alte 9 biserici fortificate se execută proiectele tehnice și se vor face achizițiile de lucrări până în perioada de iarnă (Ruja, Câlnic, Miercurea Sibiului, Vulcan/ Brașov, Codlea, Seligștat, Cincu, Șaroș pe Târnave și Șeica Mică). Desigur că se efectuează și alte lucrări de consolidare și reparații de mai mică amploare, la o serie de monumente, sau pe plan local, cu ajutorul asociațiilor sașilor din aceste localități, care s-au stabilit în Germania sau prin grija Fundației Bisericiilor Fortificate a BECAR ( Soarș, Agârbiciu, Daneș, Movile, Dobârca). Tot prin Fundația Bisericiilor Fortificate se execută 20 de expertize tehnice și de siguranță la biserici și cetăți periclitate.

 

Nu puțin lucru, DESCOPERĂ SUFLETUL TRANSILVANIEI organizează turismul cultural în bisericile fortificate încă din anul 2013, acest lucru realizându-l mai ales prin pașaportul de vacanță TRANSILVANIA CARD. Din cele 160 de biserici medievale și fortificate aflate în patrimoniul Bisericii Evanghelice C.A. din România (și nu numai) , doar o parte sunt deschise turismului. Cele mai importante 50 însă sunt cuprinse în circuitul TRANSILVANIA CARD. Sunt cuprinse toate bisericile UNESCO (Câlnic, Valea Viilor, Biertan, Viscri, Saschiz, Prejmer, Dârjiu), bisericile medievale din cele șapte orașe săsești (Sibiu, Mediaș, Bistrița, Brașov, Orăștie, Sebeș, Sighișoara), precum și altele de importanță turistică, cum ar fi Cisnădioara, Cârța, Hărman sau Mălâncrav. In 2017 ca. 1.500 vizitatori au folosit Transilvania Card.

 

TRANSILVANIA CARD este completat de o hartă detaliată a zonei, cu datele necesare vizitării obiectivelor (programe de deschidere, contacte, servicii, atracții). Harta actualizată 2018 va fi disponibilă anul acesta în două versiuni, una română/franceză și una germană/engleză.

 

Organizatorii au precizat că există și anul acesta calendarul cultural pentru zona bisericilor fortificate, care centralizează evenimentele deschise publicului larg. Până în prezent sunt planificate peste 200 de evenimente, cum ar fi concerte, serbări, expoziții, festivaluri și seminarii. Puncte culminante vor fi Săptămâna Haferland din zona Rupea (2–6.08), întâlnirea anuală a sașilor la Mediaș (22.09), Zilele Tineretului Evanghelic la Bărcut (6-8.09), precum și startul turneului mondial ”AEON OZ” din cetatea Cisnădioara (21-23.06). Pentru zona Sibiu o noutate sunt concertele itinerante sub motoul ”Musik im Grenzland – Muzică la graniță”.

 

Proiectul ”Descoperă Sufletul Transilvaniei” este prezentat pe situl www.transilvania-card.ro care informează utilizatorii în limbile română, germană și engleză despre toate elementele necesare organizării unei vizite, inclusiv discount-urile oferite de partenerii operatori din zona turismului posesorilor Cardului Transilvania (ca. 60 de oferte din gastronomie, cazare, evenimente etc. ) Anul acesta un partener cu potențial va fi și crama ”Liliac” din Batoș (județul Mureș), semn că ”Descopră Sufletul Transilvaniei” nu operează doar în Transilvania de Sud.

 

IMPORTANT: Pașaportul de vacanță poate fi achiziționat de la partenerii noștri din Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Biertan, Miercurea Ciuc, Brașov, Timișoara și Cluj-Napoca, precum și ca premieră în București (Zenit Voyages). Lista partenerilor este publicată pe www.transilavnia-card.ro. În pachet cu harta bisericilor fortificate prețul este de 50 de Lei. Cardul se poate remite și prin email pentru selfprinting.

 

 

Foto: TukTuk.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: