Sfintele Paști, cu lumină, respect și omenie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie a pregătit un meniu festiv, gândit cu grijă de echipa de dietetică pentru a aduce pacienților o parte din atmosfera caldă a sărbătorilor petrecute acasă, în deplină siguranță și în acord cu recomandările medicale.

„Ne dorim ca, în această perioadă specială, pacienții din Spitalul de Pneumoftiziologie să simtă că nu sunt singuri și că, dincolo de actul medical, există grijă și atenție pentru starea lor de bine. Prin toate eforturile noastre, încercăm să le oferim nu doar tratament, ci și sprijin emoțional și un mediu cât mai apropiat de normalitate. Meniul festiv de Paști este o formă prin care aducem tradiția mai aproape de ei și le oferim un moment de bucurie și confort, contribuind astfel la o stare generală mai bună și la procesul de recuperare.

În ziua de Paști, pacienții au început dimineața cu preparate tradiționale specifice acestei sărbători, precum ouă roșii, alături de cașcaval, mușchi file, unt proaspăt, pâine, ridichi și ceapă verde. Micul dejun a fost completat de cacao cu lapte și cozonac, pentru a reda gustul autentic al sărbătorii. Pe parcursul zilei, vor avea parte și de gustări ușoare și echilibrate, constând în iaurt și banane, dar și de mici surprize dulci, precum figurine de ciocolată. La prânz, meniul a inclus o supă de legume cu găluște, urmată de un preparat special pregătit pentru această ocazie – ruladă din pulpă de porc, în stil drob, servită alături de garnitură de spanac, adaptată cerințelor nutriționale ale pacienților. Cina va aduce preparate variate, precum șnițel din piept de pui, chifteluțe și o garnitură proaspătă de legume – roșii, castraveți, măsline – alături de brânză Făgăraș și un ceai cald cu lămâie”, transmite conducerea instituției.

Simona Luca: „În calitate de asistent dietetician, ne-am implicat cu grijă și responsabilitate în pregătirea unui meniu festiv adaptat nevoilor nutriționale ale fiecărui pacient. Meniul de Paști a fost conceput astfel încât să îmbine echilibrul nutrițional cu gustul plăcut, respectând totodată indicațiile medicale specifice fiecărui regim alimentar.”

Un gest deosebit, menit să aducă zâmbete și emoție, a venit din partea copiilor de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Sibiu, Turnu Roșu, Mediaș și Dumbrăveni, care au pregătit felicitări lucrate manual pentru pacienți. Acestea au fost oferite alături de masa festivă, contribuind la crearea unei atmosfere calde și pline de speranță.

În plus, pacienții care au dorit au beneficiat de asistență spirituală, având posibilitatea de spovedanie și împărtășanie înainte de Paști, precum și de meniuri de post, pentru cei care au solicitat acest lucru. Pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale, aceștia pot participa la slujbele religioase oficiate în bisericuța din cadrul spitalului, cu hramul „Sf. Nectarie”. De asemenea, în dimineața zilei de Paști, pacienții au primit pachețele cu anafură și vin sfințite.

Christos a Înviat! Sărbătoare cu inimi deschise, respect, empatie…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Ajustări pe traseele Tursib începând cu 15 aprilie 2026

ATENȚIE!!! Începând cu data de 15 aprilie 2026, pe...

Accident cu victimă într-o importantă intersecție pe Bdul Vasile Milea din Sibiu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit, în...

HRISTOS a înviat! Sfânta Lumină să să binecuvânteze!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

5 victime, dintre care doi adolescenți, în urma unui accident la ieșire din Mediaș

Polițiștii rutieri au intervenit azi, de urgență, puțin înainte...

Veste mare, în Vinerea Mare, de la Brukenthal!

Absolut onorant: Patru piese din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal...

Din aceeași categorie

Categorii populare