Primăria Sibiu se pregătește de zor pentru un nou sezon turistic! Pentru Sibiu, anul 2018 este unul deosebit, mai cu seamă pentru că se află în plină pregătire pentru anul de grație 2019, când regiunea Sibiu va purta titlul de Regiune Gastronomică Europeană.
În perioada premergătoare, dar și în sezonul turistic (mai – septembrie), Centrul de Informare Turistică din sediul Primăriei Sibiu este foarte solicitat și, din acest motiv, se caută voluntari dornici să ofere suport turiștilor interesați de obiectivele orașului, dar și pleiada de evenimente culturale, gastronomice și sportive care aureolează orașul…
Tinerii vorbitori de limbă germană, spaniolă sau franceză, care cunosc și… iubesc Sibiul și doresc să petreacă vacanța de vară într-un mod constructiv, îmbinând utilul cu plăcutul, sunt invitați să facă parte din echipa Centrului de Informare Turistică, oricând în perioada mai – septembrie 2018. Prin activitatea lor în acest Centru, tinerii vor câștiga experiență care va contribui la formarea lor profesională.
IMPORTANT: Cei interesați pot depune CV-urile la registratura Primăriei Municipiului Sibiu sau le pot trimite prin e-mail pe adresa turism@sibiu.ro, până în data de 27 aprilie 2018. La terminarea stagiului, tinerii vor primi un certificat de voluntariat, care atestă colaborarea cu Centrul de Informare Turistică și experiența valoroasă acumulată. Selecția candidaților se va face pe baza unui interviu, în care vor fi testate cunoștințele de limbă străină.
Surse foto: Facebok; Sorin Sailer




