Singurul artist amigurumi din România trăieşte la doi paşi de Sibiu

Amigurumi reprezintă tehnica japoneză de realizare a păpuşilor croşetate şi umplute cu diverse materiale. Cuvântul „amigurumi" derivă dintr-o combinaţie de cuvinte japoneze, „ami" care înseamnă croşetat şi „nuigurumi" care înseamnă păpuşă umplută/îndesată.

Amigurumi sunt, de obicei, animale, dar se pot realiza şi diverse personaje animate, sau figuri foarte simpatice, folosite, în primul rând, ca obiecte de decor, dar şi pentru cadouri originale. Sunt realizate cu croşeta, pornind de la modele simple care se pot realiza dintr-o singură bucată sau modele mai complexe care se realizează modular, apoi elementele componente se cos între ele şi se asamblează. Tehnica are la bază modelul circular, dar şi sumedenie de calcule, răbdare şi trudă.

Istoria acestor păpuşi este, oarecum, vagă. O ipoteză este că tehnica a fost adusă din China, unde păpuşile croşetate se realizau încă din cele mai vechi timpuri. În anii '80, postul naţional japonez NHK a organizat un show numit „AMI" şi astfel nebunia „amigurumi" şi-a lărgit orizontul.

În zilele noastre, această tehnică şi păpuşile croşetate sunt foarte întâlnite în Japonia şi nu numai. Păpuşile şi ornamentele astfel create sunt comode, simpatice şi deloc periculoase pentru copii, iar dincolo de registrul ludic triumfă arta, migala şi pasiunea creatorului.

Pe unul dintre puţinii reprezentanţi ai acestei arte în România l-am întâlnit la tradiţionalul târg ART Boutique (în decembrie 2012), găzduit la Galeriile Habitus din Sibiu: Elena Moglan (Sâmbăta de Sus).

Îngeraşi, păpuşi, oiţe, maimuţoi, cercei, brăduţi, Moşi Crăciuni, botoşei. Toate lucruşoarele coborâte pe standul artistei parcă dintr-o poveste- multicolore, haioase, pufoase, dezvăluind un univers ca un basm în miniatură!

 Croşetatul este una dintre cele mai vechi practici tradiţionale româneşti. Cum a ajuns, totuşi, Elena Moglan la arta japoneză amigurumi şi cum a început această pasiune? Citiţi în cele ce urmează:

„De mai bine de doi ani durează povestea asta şi am început dintr-o întâmplare. Eram însărcinată şi, din plictiseală sau curiozitate, am început să cătăm pe net ceva, să ne ocupăm timpul. Am găsit informaţii despre arta amigurumi şi, cum mi s-a părut, să zic, „provocator", am zis că trebuie să încerc. Încet-încet, am început să fac jucărioare în miniatură pentru bebeluşul meu, apoi, i-am făcut botoşei şi am început să dezvolt ideile. Nu mi se pare obositor, ba chiar distractiv, deşi totul nu stă doar în pasiune şi dragoste pentru jucării sau imaginaţie.

Munca asta nu cred să aibă vreun secret, dar, ca să iasă totul perfect, trebuie matematică. Este nevoie să ştii unele calcule, noţiuni de simetrie şi geometrie, altfel nu poţi realiza obiectele aşa cum trebuie.

 De fapt, profesia mea de bază este contabilitatea, sunt un om al cifrelor, dar îmi place arta. Acum, mi-e indispensabilă. Şi parcă nu mă mai satur să tot croşetez în stilul acesta.

Vreau să iasă din mâna mea lucruri pe care copiii şi nu numai să le iubească, să îi încânte pe toţi care se uită la ele.

Recent, am început, dintr-o întâmplare frumoasă, o experienţă care, poate, va da roade. Ducându-mă în Făgăraş, să încerc să vând o parte din produse la o librărie, cei de acolo mi-au propus să îi ajut la un proiect. Trei zile pe săptămână, organizează cursuri libere pentru copii: pictură, artizanat (croşetat) şi alte îndeletniciri. Vin copiii ca şi în parc, iar părinţii sunt încântaţi că micuţii sunt supravegheaţi şi, mai în joacă, mai în serios, învaţă ceva şi chiar capătă respect faţă de tradiţii. Mi s-a părut faină treaba asta şi o fac cu mare plăcere. Cel mai mic elev este un băieţel de cinci ani şi face bărcuţe.

Păpuşi, jucării, fingerpupetts (jucării de pus pe deget).

Pregătiţi anumite personaje, în viitor, vă gândiţi să creaţi un teatru de păpuşi?

Elena Moglan a răspuns fără ezitare: Da, e o idee. Vreau să încep să fac seturi pe poveşti. Am, deja, în lucru câteva personaje din desenele lui Disney şi mă gândesc să fac şi personaje din basmele noastre tradiţionale: Capra cu trei iezi, Fata Moşului şi Fata Babei, pitici etc. Mă gândesc să fac o cortină cu o mică scenă. O să văd întâi cum va reacţiona băieţelul meu. Dacă o să îi placă, atunci continui, înseamnă că şi altor copii le va face plăcere. Sigur, este muncă multă: am un caieţel cu calcule, cu combinaţii de culori, modele, dar dacă îţi place ce faci şi crezi în puterea ta, nimic nu e greu.

În vreme ce am stat de vorbă cu artista, aceasta n-a contenit. Mâinile ei împleteau de zor o nouă minunăţie aurie. În jur, roiau priviri pline de admiraţie, tineri, copii, câteva gospodine care şi-ar fi dorit să fie în locul ei sau care, cel puţin, să aibă parte şi ei de o păpuşă croşetată aşa, ca la japonezi.

Inspiraţia vine… când nu te aştepţi şi dacă-i rost de treabă, vor ieşi din nou minuni din mâinile sale. Mai ales că se pregăteşte să participe din nou la târgurile Hand Made de la Sibiu şi nu numai!