Soluțiile smart adoptate în dezvoltarea orașelor trebuie să pună comunitatea în centru

Primarul Astrid Fodor a participat joi, 10 octombrie, alături de administratorul public al Primăriei Sibiu și de șefa biroului care gestionează proiectele finanțate din fonduri europene la o conferință intitulată „Smart Cities. Soluţii digitale pentru o lume sustenabilă”, organizată de Siemens România, în cooperare cu McKinsey & Company.

 

Demn de precizat, în deschidere, primarul Astrid Fodor a prezentat modul de abordare a conceptului Smart City de către Primăria Sibiu, având la bază 4 direcții principale: calitatea vieții, mobilitate, dezvoltare economică și tehnologie. În cadrul panelurilor, reprezentanții Primăriei au detaliat proiectele implementate deja și rezultatele obținute, dar și proiectele aflate în derulare și provocările pe care le întâmpină.

Specialiștii prezenți la această conferință ne-au confirmat ceea ce am avut în vedere în Sibiu încă de la bun început și anume faptul că soluțiile smart adoptate în dezvoltarea orașelor trebuie să pună comunitatea în centru și să fie potrivite nevoilor reale ale orașului, pentru a avea un impact pozitiv în dezvoltarea acestuia și pentru a fi utilizate de către cetățeni. În caz contrar sunt doar niște măsuri adoptate de formă, fără a avea utilitate efectivă pentru comunitate”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare