Stema municipiului Sibiu se compune dintr-un scut antic cu smalțul câmpului roșu. În acest câmp se află două spade încrucișate cu vârful spre talpa scutului, de argint, cu mănunchiuri de aur, care susțin prin garda lor, o coroană foliată deschisă, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri, de argint.
Altfel spus istoria locului, în simboluri ce deslușesc secole depărtate, dar și sentimentul mândriei locale, al felului în care sibienii poartă în piept stidardul dorinței de a păstra vie amintirile și istoria…
„Stema unei așezări este un semn al viabilității acesteia, o recunoaștere a segregării mai multor straturi de istorie, parcurse de o comunitate ce a trecut deja un prag al solidarității și coeziunii în spațiul respectiv. Simbolul ales pentru această stemă se bazează pe un mit fondator al așezării – momentul stabilirii primilor coloniști germani, conduși de un Hermann, care înfige în pământ două spade încrucișate, pe terenurile regale, atribuite de Regele Ungariei. La acest simbol, care marchează și sarcina militară a coloniștilor de a apăra marginile imperiale ale Europei civilizate, se adaugă simbolul resurselor agrare ale pământurilor donate de Rege – frunzele, dar mai ales simbolul viței de vie, un nou rapel la zona renană-franconă, de unde au sosit coloniștii și de unde au adus soiurile lor de viță”.
Demn de luat în seamă, Sibiul cunoaște o succesiune de steme, pe parcursul secolelor Evului mediu, de la imaginea cu două săbii încrucișate, înconjurate de ramuri vegetale și având deasupra coroana regală, trecând prin complexa alcătuire de pe la 1630 – bastionul Soldisch – cu cele trei frunze de viță de vie stilizate compuse cu săbiile.
* Potrivit istoricilor, cel mai vechi atestat, în cel mai vechi blazon cunoscut al Sibiului, din 1323 are doar cele două spade încrucişate cu vârfurile în jos. „Semnificaţia realistă este cea a crucii Sf. Andrei, crucea în X, care se speculează că are legătură cu regele Ungariei, Andrei al II-lea cel care a reglementat statutul saşilor din Transilvania. Legenda este cea a jurământului depus de conducătorii comunităţii locale, care înfigându-şi încrucişat spadele în pământ, au jurat să ajute la dezvoltarea şi apărarea comunităţii. Aceasta pare o poveste scrisă prin secolul al XIX-lea”, spune istoricul Răzvan Pop.
Tot arhitecţii sibieni povestesc despre consacrarea statutului Sibiului de oraș important al Transilvaniei, marcată în stemă prin prezența celor şapte turnuri de apărare, unite printr-un zid simbolic. Acestea amintesc de cele şapte orașe-cetăți construite de coloniștii germani în interiorul arcului carpatic, dintre care Sibiul, Brașovul și Clujul au devenit pe rând chiar capitale ale Principatului Transilvaniei.
Coroana de pe stemă „vorbeşte” despre Sibiul ca oraş liber, care nu era supus vreunui nobil sau voievodului Transilvaniei. El era direct supus regelui Ungariei, aflându-se pe Fundus Regius, adică pe pământul regal.
Foto: Marian Matei
