Strada Azilului: coboară şi urcă din inima Evului Mediu în inima Sibiului

O străduţă îngustă şi mică… adânc înfiptă, însă în inima Sibiului, ondulând prin veacuri demult apuse. Linişte. Undeva, în capăt, o bisericuţă într-ale cărei icoane murmură rugile a generaţii. Cât istoria oraşului ăstuia.

O imagine medievală, între ziduri care parcă luptă cu veşnicia. Aici, pe strada Azilului- odihneşte cel mai vechi spital din Sibiu şi din ţară- în zilele noastre azil de bătrâni în înfrăţire cu una dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din Sibiu. Şi-odată cu acestea, alte câteva clădiri-asemenea unor străbuni zidiţi, demni de admirat. 

Aici, fiecare piatră din pavaj poartă, parcă o rugăciune, ori un timp trecut. Peste care nu s-au aşezat alte timpuri. Ci doar amintiri şi paşi. O altă stradă-muzeu din Sibiu, oricând bucuroasă de oaspeţi.

Singurele care mai animă străduţa cu iz medieval şunt maşinile celor care vin să îi viziteze pe cei ce-şi odihnesc bătrâneţile la azilul multisecular, la rândul său, sau paşii turiştilor cazaţi la pensiunile din zonă.

Aşa cum aflăm de pe site-ul primăriei Sibiu, „Biserica azilului”  datează din anul 1292, funcţionând aproape 700 de ani ca Biserică-spital a oraşului, fiind mai întâi în custodia comunităţii romano-catolice, apoi preluată de către comunitatea protestantă, pentru ca în urma demersurile făcute de către Mitropolia Ardealului ea să revină la sfârşitul secolului XX în custodia comunităţii ortodoxe.

Biserica nu a fost de la început în această formă.

Conform aceleiaşi surse, cea mai veche construcţie de pe locul actualei biserici a fost o masivă clădire din lemn, distrusă de un incendiu, probabil datorat venirii tătarilor în 1241. După toate izvoarele, ea a aparţinut celui mai vechi spital din ţară şi unul dintre primele din zona aceasta a Europei. Clădirea şi anexele au fost donate în 1292 călugărilor Ordinului Sfântului Spirit.

Noua construcţie ridicată după donaţie includea spaţiul unui spital la care au fost adăugate corul şi construcţia din corpul de sud, precum şi construcţii în colţul de sud-vest al bisericii. Nava era folosită pentru adăpostul celor în suferinţă.

În secolele XV-XVI spitalul a suferit transformări majore: tavanul a fost refăcut, iar la nord şi sud au fost adăugate corpuri de clădiri ce comunicau cu spaţiul central.

Biserica-spital, în mod deosebit nava, partea cea mai folosită a ansamblului, a fost transformată în secolul al XVIII-lea în manieră barocă.

Prin funcţiune, biserica a devenit complementară celei parohiale. Spaţiul central, cu tribună pe trei laturi ale navei, a fost separat de încăperile andosate. Fundaţiile au fost lăţite, iar zidurile navei dublate cu o căptuşeală din cărămizi.

În urma amplelor procese de restaurare, biserica azilului a fost sfinţită la data de 31 octombrie 2010 de către mitropolitul Laurenţiu al Ardealului

Biserica Azilului şi Azilul de bătrâni, menţionat prima dată documentar în 1292 când biserica ordinului cruciaţilor Sf. Spirit (Bruderschaft von Heiligen Geist) organiza aici pentru bolnavi şi săraci primul spital din Sibiu şi de pe actualul teritoriu al României.

Ansamblul Azilului cuprinde mai multe clădiri care închid la mijloc 6 curţi interioare legate între ele prin pasaje boltite înguste. Cel mai vechi corp este situat paralel cu strada Azilului şi se considera că datează din sec. XIII-XIV. Clădirea prezintă, înspre curte, o loggie de la un capăt la altul, suprapusă, formată la parter din arcade simple, căzând pe pile foarte groase, iar la etaj cu deschideri mai mici , sub forma unor ferestre, dar fără sticlă, cu balustradă plină de zid.

Camerele de la parter sunt acoperite cu bolţi, cu penetraţii în cruce

Clădirile dinspre vest, dând în str. Turnului au fost construite în etape trei secole mai târziu.

În partea stângă a clădirii alipita bisericii, se găseşte o ramă de uşă păstrată de la vechea poarta de acces din str. Turnului, care are săpată în lemn inscripţia: „Die alte Jahr 1567 – neue Jahr 1775”, care se referă cel mai probabil la momentul în care a fost ridicat corpul de clădire din strada Turnului (1567) şi anul când clădirea a fost modificată primind aspectul actual (1775)

Elemente speciale:

– Placa funerară a unui copil cu iniţialele T.W. decedat în 1574, păstrată în prima curte; Piatra poartă inscripţia: TW/ 1574/ NASCIMUR AC /OMNES SUMAM/PROPERAMUS AD/HORAM ET NIHIL/HAEC VITA ESSE/QUIA LABOR AT/ QUE DOLOR;

 În exterior se păstrează vechiul clopot din turn. Este cel mai vechi clopot ce se aude astăzi în Sibiu: datează de la 1509 şi poartă inscripţia „ad iuva nos deus”. Are o înălţime de 112 centimetri şi un diametru de 44 centimetri.

 Stâlpul de lemn cu inscripţia „Die alte Jahr 1567 – neue Jahr 1775”.

Unii istorici cred că Biserica Azilului ar putea fi chiar prima biserică parohială a Sibiului.

Iată, însă, ce aflăm în legătură cu acest subiect de pe blogul istoricului Răzvan Pop, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură. „Cert este că biserica a existat înaintea celorlalte din jur. Se pare că a fost prima clădire din piatră din zona Orașului de Jos, la începuturile orașului nostru. Nu știm totuși cu precizie dacă despre actuala clădire a bisericii este vorba sau de o altă construcție mai modestă.

La finalul secolului al XIII-lea, vechea biserică a fost preluată de ordinul Sfântului Spirit, un ordin monahal ce, diferit de ordinele franciscane și dominicane – contemporane, se așezau în mijlocul orașelor, în mijlocul vieții și nu la periferia cetăților”.

 Aceeaşi sursă confirmă următoarele: „Clădirea spitalului propriu zis ridică și astăzi probleme de localizare. Unii arheologi, istorici și arhitecți cred că actuala navă este fostul spital amenajat. Alții consideră că spitalul era o construcție din lemn ce astăzi este dispărută. Alții cred în existența unei clădiri din piatră și ea dispărută.

Post Scriptum:

Surse demne de încredere au declarat, sub protecţia anonimatului că pe str Azilului, la nr 3 locuieşte un anume domn Fritz, „cât un car cu amintiri” despre istoria locului. 

*În 1386 este din nou menționată mânăstirea cu ocazia montării unui geam, posibil chiar vitraliu. În 1414 călugãrul Mihail era magisterul spitalului. La sfârșitul secolului al XV-lea și începutul următorului, mânăstirea va intra în reparații.”