Studentii, la practica! La Consiliul Judetean!

S-a  umplut Consiliul Judetean de… studenti. Nu au venit nici in vizita, nici in audienta!  Mai mulţi studenţi de la Facultatea de Ştiinţe economice din cadrul Univesrsităţii „Lucian Blaga” din Sibiu efectuează timp de trei săptămâni stagiul de practică la Consiliul Judeţean Sibiu, în baza parteneriatului strategic dintre cele două instituţii.

Potrivit unui comunicat remis azi, studenţii din anul al II-lea de la Specializarea Finanţe-Bănci şi de la Management s-au familiarizat zilele acestea cu atribuțiile și cu organigrama Consiliului Județean Sibiu, precum și cu cele 23 de instituții aflate în subordine. De asemenea, ei au avut parte de o prezentare detaliată a bugetului instituției făcută de Directorul economic, Ioan Stoica.

”Ne-am bucurat de interesul arătat de acești studenți de a face practică la Consiliul Județean Sibiu și le-am pregătit un program de practică atractiv. O parte dintre ei sunt studenții mei, iar o altă parte sunt studenții domnului consilier județean Liviu Mihăescu, care este și Decanul Facultății de Științe Economice, însă la Consilul Județean Sibiu nu ne ocupăm personal de ei, ci sunt îndrumați de specialiștii din cadrul instituției”, a precizat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu, mereu bucuros sa impartaseasca tinerilor din experienta sa dar si din “tainele” strategiilor care ajuta la conducerea unui judet.

Printre îndrumătorii de practică se numără Rodica Țîrlea, șef Serviciu Administrație Publică Locală și Coordonare Spitale, Claudiu Stupar, șef Serviciu Administrare Buget și Ioan Bordianu, managerul public al Consiliului Județean Sibiu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare