„Tăiatul porcului, în viacuri apuse era o activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe”.
Și… nu-i doar a povesti lucruri vechi! „Porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită și așezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia de pomană”. (… împărtășite de oamenii acestui loc binecuvântat din Mărginime)
Ca în fiecare an, bunii sădeni păstrează și acum, vie, cu rigoarea legilor nescrise, dar cu rădăcini în inima satului, această tradiție și respectă, cu drag, cu dor, cu mândrie, rânduiala din bătrâni. Pentru că așa știu ei și știu că… altfel nu se poate!
