Le-aș spune… TAINE. Țin, dincolo de lemnul lor crae parcă dă savoare acelei veșnicii pe care adesea o ignorăm, atâtea amintiri… și vieți… atâtea priviri dinăuntru… afară, asemeni speranțelor ce din inimi își iau zborul, cătând a împlinire…
Obloanele vechi, din lemn-atît de bun păstrător de timp, de liniște, de buni… dăinuie. Priviți-le și bucurați-vă cum dăinuie… cine știe de când. Ascund în ele zâmbetul mamei ținându-și princul al geam ca să-i arate o floare ori… cerul, țin ân ele ciripitul dintâi al vrăbiuțelor primăvara și colindul fulgilor jucăuși de nea, la vremea colindelor…
Obloanele astea vechi, într-un oraș precum Sibiului, împart amintiri și cată să țină vii cliprile bunilor, de dorul pruncilor, și tactul pașilor ce se îndreaptă vrednici de-atâea dimineți (cu miile), către cine știe ce treburi, de cu zori și de cu zor…
Obloanele astea vechi sunt parte din tâmplele orașului. Sunt lemn din lemnul dorului de vremurile de demult…
foto: Louis Guermond
