Astăzi s-a repetat episodul arestării Elenei Udrea. Din nou mase de jurnalişti, măsuri de precauţie şi, fireşte, balcanice şi prelungite dincolo de limite comentarii şi puncte de suspensie. Mai ales după postarea de ieri pe o reţea de socializare, prin care inculpata se cerea cu umor negru, „arsă pe rug”.
Din nou maşinile presei au intrat în urmărire, cu ochii, volanul şi camerele de luat vederi aţintite asupra maşinii care o ducea pe fosta „blondă fatală” a politicii autohtone la aret, din nou au pândit cu toţii dacă are sau nu cătuşe, din nou… bâlci, ca să sintetizez.
Şi dacă aş adăuga şi faptul că, din nou, în faţa televizoarelor, soţii s-au certat între ei, fraţii sau părinţii cu proprii copii, sămânţă de scandal fiind dorinţa avidă a unora de a nu se dezlipi cu nici un chip de ecrane pentru a vedea TOTUL în ceea ce priveşte reîntoarcerea încătuşatei la Arestul Poliţiei Capitalei, aşa, în stil… sadic… De parcă n-ar mai exista altceva pe lumea asta, de parcă ar muri lumea dacă nu vede pas cu pas telenovela asta politico-judiciară, de parcă am rămâne cu toţii flămânzi fără aşa spectacol televizat şi gustat de-a fir a păr!
Nu cumva dăm în psihoză?! Nu cumva ne abrutizăm, ne îmbrâncim, hămesiţi, pla marginea unei prăpăstii, unde, jos, ne aşteaptă lipsa apetitului, ignoranţa, dezolarea, lipsa de sens şi ţintă? Nu cumva riscăm să devenim incolori şi apatici faţă de ceea ce contează cu adevărat?
Nu ştiu de ce, am acum în minte imaginea coioţilor într-atât de înfometaţi, încât rod în gol urmele leşului pe care l-au devorat deja…
sursa foto: economica.net
