miercuri, 23 aprilie 2025
20.2 C
Sibiu

Tren cu abur pe Valea Hârtibaciului! Proiect din categoria Comunitate, initiat de Asociația Prietenii Mocăniței. Finantari: 6915 Ron din… 5400 necesari!

 O idee creste cand VREI, cand POTI, cand faci un BINE. Principiul se aplica, iata, cu success si in ceea ce ii priveste pe membrii Asociatiei “Prietenii Mocanitei”, cei care vor sa readuca legendarul tren cu abur pe Valea Hartibaciului, recreand astfel mai mult decat o poveste…

 

Cine suntem?

Suntem un grup de tineri voluntari, cu vârste cuprinse între 22 şi 41 de ani, de profesii diferite (studenți, arhitecți, programatori, istorici, avocati, șoferi de camion, etc.), susţinuţi de autorităţile locale şi de entuziaşti britanici, care din vara lui 2008 ne adunăm în timpul liber pentru a ne distra lucrând la calea ferată.

Principalul nostru obiectiv este conservarea şi restaurarea treptată a patrimoniului căii ferate înguste care leagă oraşele Agnita şi Sibiu. Asta implică lucrări de întreţinere cum ar fi erbicidarea, curăţirea liniei de arbuşti, înlocuirea traverselor deteriorate, întreţinerea podurilor, întreţinerea şi restaurarea clădirilor, restaurarea materialului rulant şi relaţia cu localnicii, în acelaşi timp încercând prevenirea furturilor.

Până acum am reușit, printre altele, diminuarea furturilor și distrugerilor, restaurarea câtorva clădiri ale căii ferate, curățarea liniei și completarea unora dintre elementele lipsă de prindere a șinelor, construirea unui adăpost pentru vagoane și restaurarea caroseriei unui vagon de călători. Totodată, în 2010 am organizat centenarul căii ferate aducând un tren cu abur pe șinele mocăniței, iar de atunci plimbăm turiștii cu drezinele pe care ni le-am construit singuri.

Pe lângă muncă, știm să ne și distrăm. Facem excursii cu tematică feroviară, schimburi de experiență cu voluntari de la căi ferate din străinătate, organizăm expoziții foto, mese rotunde, strângeri de semnături, concursuri cu copii și am făcut chiar și un flash mob.

 

Ce vrem să facem?

În weekendul 26-27 septembrie 2015 vrem să sărbătorim Zilele Mocăniței aducând din nou un tren cu abur, de data asta pe cei 7km de linie dintre Cornățel și Hosman.

Deși in prezent circulăm pe acest tronson cu drezinele noastre, pentru a suporta greutatea unui tren va trebui să înlocuim câteva sute de traverse putrezite, să completăm elementele lipsă de prindere a șinelor, să recondiționăm două poduri, să dezgropăm o trecere la nivel asfaltată și să completăm terasamentul cu piatră spartă. La acestea se adaugă închirierea locomotivei cu abur și logistica de transport, construirea rampelor de descărcare a materialului rulant și organizarea evenimentului. Calea ferată este totodată declarată monument istoric, iar acțiunile de mai sus vor contribui la restaurarea acestuia.

Evenimentul se vrea a fi primul dintr-o serie care se va desfășura anual și care va aduce un beneficiu imediat agenților economici din zonă, pe termen mediu va reduce furturile prin conștientizarea localnicilor și va crește gradul de implicare a autorităților, iar pe termen lung va contribui la reabilitarea mocăniței și la dezvoltarea turistică a văii Hârtibaciului. Acțiunile din cadrul proiectului vor permite desfășurarea evenimentului și în anii următori, permițându-ne ca în viitor să ne concentrăm pe materialul rulant.

 

Cum vom folosi fondurile primite? (5.400 RON)

Cu fondurile strânse prin această campanie vom achiziționa traverse, material de prindere a șinelor, piatră spartă și vom plăti un contractor pentru dezgroparea și reamenajarea unei treceri la nivel cu șoseaua”.

Este aceasta prezentarea pe care si-o fac inimosii prieteni ai mocanitei pe site-ul http://crestemidei.ro/.

Cel mai bine, insa cautati-i pe teren. Pardon, pe sine, pe poduri, prin vechile avgoane pe care le reconditioneaza cu spor si drag. Asa cum parintii isi ingrijesc propriul copil. Adimirati-I si dati-le o amna de ajutor! Merita!

 

 

Poți urmări progresul proiectului pe pagina de Facebook:

https://www.facebook.com/AsociatiaPrieteniiMocanitei

 

sursa foto: Asociatia Prietenii Mocanitei

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Cântarele mărcile Hess și Balanța- pagină de istorie la Primăria Sibiu

Sala expozițională a Primăriei Sibiu este gazda unui nou...

EVENIMENT! BJ ASTRA Sibiu – Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor

 LUAȚI ÎN SEAMĂ: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sărbătorește, în...

FAIN DE TOT: Peste 10.000 de oaspeți al ZOO Sibiu în mini-vacanța de Paști

Municipalitatea sibiană informează că... peste 10.000 de vizitatori a...

Lolele din Agnita urcă într-un super-spectacol e scena TNRS! HAI ȘI VOI!

Notați în agendă: Lolele din Agnita, pe scena TNRS...

Fii parte dintr-o comunitate selectă de artizani români

Peste 15.000 de obiecte handmade listate online.Dacă ești pasionat...

Alte articole

Accident cu 3 victime la Marpod în a doua zi de Paști

Polițiștii rutieri intervin la un autoaccident produs pe DJ...

Mesajul Primarului Sibiului după vestea trecerii în eternitate a Sanctității Sale

"Am primit cu adâncă tristețe vestea trecerii la cele...

Hristos a Înviat! Primiți Lumina Sfintelor Paști!

În noaptea de Înviere, lumina sfântă a venit din...

MESAJUL PRIMARULUI ASTRID FODOR cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale

"Suntem în pragul Paștelui, o sărbătoare care dăruiește mereu...

Sorin Doroftei, cofondatorul Fundației DMS: ”Sportul te învăță să crezi în tine și să îți depășești limitele”

Sportul aduce oamenii împreună, inspiră, motivează și transformă vieți....

Din aceeași categorie

Categorii populare