UDATU’ Fetelor. A doua zi de Paști

V-ați mai revenit din somn? Da?!

Atunci, băieți, nu mai stați p-acasă… îi vreme de sărbătoare: îi ceasu de stropit fetele!

No, hai!
Tradiția ce unește Transiilvania de-a lungu și de-a latu‘…

 

Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat.

Astfel își încep udatul fetelor tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete și le stropesc cu parfum. Obiceiul „udatului” este preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică și în Banat sau în Bucovina. Ete unul dintre cele mai pitorești obiceiuri, cu înțeles și miez, cu farmecul unei tradiții vechi.

Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În Transilvania, stropitul s-a practicat în familiile nobiliare până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care doar locuitorii satelor l-au mai păstrat. În unele sate, s epăstrează acest obicei și în ziua de Sf Gheorghe și în zilele cu mari sfinți, la cei ce le poartă numele…

Obiceiul se practică în a doua zi de Paști, tinerii stropesc fetele, iar acestea la rândul lor le dau băieților de băut și le oferă daruri, căci se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată. Înainte vreme, stropitul se făcea cu apă de fântână; astăzi este datina ca fetele să fie udate cu apă de colonie sau parfum.

Potrivit folcloriștilor, acest obicei de sute de ani este păstrat în Centrul şi Nord Vestul ţării şi spune că, a doua zi de Paşte, se umblă cu stropitul pe la rude, colege sau prietene. Tradiţia a fost adusă de saşi, de unde a fost preluată de maghiari şi apoi de români, existând credinţa că femeile stropite, pe vremuri, cu apă, iar în prezent cu parfum, vor fi ca florile, vor avea noroc şi sănătate.

Obiceiul udatului/stropitului este vechi, iar reprezentanţii bisericii spun că ar avea rădăcini religioase şi că datează de două mii de ani, de când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii. Unii etnologi sunt însă de părere că este vorba despre o tradiţie precreştină, practicată de popoarele cu origine germanică în amintirea zeiţei Ostera, a fertilităţii şi a primăverii, ne încredințează folcloriștii.

Obiceiul se practică în a doua zi de Paşti. Băieţii tineri şi bărbaţii merg încă de dimineaţă să stropească fetele şi femeile cu apă sau cu parfum, pentru ca ele să rămână frumoase şi proaspete pe tot parcursul anului. În unele zone obiceiul este restrâns doar la tineri. Iniţial băieţii mergeau la casele felelor din sat cu găleţi pline cu apă de izvor (simbol al purificării), ele ajungând să fie înlocuite în prezent cu sticluţe cu apă de parfum. După ce sunt stropite, fetele îi răsplătesc pe băieţi cu ouă roşii, prăjituri, cozonac, vin şi palincă, după cum aflăm de la sibianca Mihaela Dana Chioariu, strănepoata poetului George Topârceanu. .

De la maghiari a fost preluat obiceiul împodobirii porţilor fetelor nemăritate. În noaptea dinaintea Paştelui, tinerii din anumite zone ale Transilvaniei împodobesc porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Unii folosesc doar crengi de brad, iar alţii confecţionează coroniţe din crengi de brad şi flori. Fetele, care pândesc noaptea la ferestre, pentru a şti pe cine să răsplătească a doua zi, le oferă tinerilor în ziua de Paşte bucate tradiţionale sau bani.

*În unele sate din Transilvania, fetele îşi iau revanşă în cea de-a treia zi de Paşti, când e rândul băieţilor să fie stropiţi. Acest obicei îşi are rădăcinile în urmă cu doua mii de ani, când evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii (http://ziarulunirea.ro)

 

De unde vine legenda

După urarea de „Hristos a înviat”, băiatul spune că îi e sete și scoate un ulcior cu apă pe care o toarnă pe gâtul sau pe fața fetei spunând: „Să-ți fie inima curată ca apa și ea să te ferească de orice boală”. A doua zi fetele se mândresc cu numărul de udători care le-au colindat.
Un alt obicei este ca feciorii din sat să ia cu ei o găleată cu apă și să meargă acasă la fetele nemăritate. Dacă le găsesc dormind, toarnă găleata pe ele. Se crede că fetele care sunt udate se vor mărita în curând.
Obiceiul udatului a ajuns în Transilvania prin intermediul sașilor, dar s-a răspândit pe filiera maghiară. În multe din poezioarele pe care le spun băieții, fetele sunt asemănate cu niște flori de aceea trebuie udate ca să crească mari.

Legenda udatului fetelor
Se spune că într-o zi o fată creștină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână care dorea să le cumpere și au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creștină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu, despre binele creștin și a îndemnat-o să se creștineze.
Păgâna i-a replicat că se creștinează numai dacă îi dovedește existența lui Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roșu: „Atunci voi crede când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roșii”.
Minunea s-a înfăptuit și cele două fete au leșinat de emoție. Niște trecători le-au văzut și le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat de Paște.
fetelor.

 

surse: „adevarul.ro, wwwziare.com, weradio.ro”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare