VESTE BUNĂ! Primăria Sibiu dă undă verde pentru trei parcări zonale pe Aleea Frații Buzești

 

Primăria Sibiu a semnat azi, 13 iunie un contract pentru reamenajarea a trei parcări de mari dimensiuni situate pe Aleea Frații Buzești. În urma procedurii de achiziție, firma SC Terra Building SRL a fost contractată pentru execuția lucrărilor, valoarea acestora fiind de 477.375 lei.

“Proiectul este important pentru locuitorii blocurilor turn din zonă. Prin amenajarea corespunzătoare, parcările vor deveni mai funcționale și se va suplimenta și numărul de locuri”, precizează Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu.

Potrivit informațiilor oficiale, în termen de aproximativ trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, constructorul va reamenaja zonele dintre blocul nr. 1 și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (1200 m2), cea dintre blocul nr. 1 și 3 (1500 m2) și cea dintre blocul nr. 3 și 5 (1666 m2) de pe strada menționată, situată în cartierul Hipodrom. În baza contractului, terenul va fi nivelat, iar substructura refăcută. Pe căile de acces în parcări vor fi turnate două straturi asfaltice, iar locurile de parcare vor fi amenajate cu grile din beton. Pentru scurgerea apei vor fi create guri de preluare a apelor pluviale, iar iluminatul parcărilor va fi asigurat prin amplasarea unor stâlpi. Trotuarele și bordurile care împrejmuiesc aceste spații vor fi de asemenea reabilitate.

Sursa foto: travelblog.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare