Lista rosie a vietuitoarelor in curs de disparitie, publicata periodic de International Council for Bird Preservation, cuprinde si barza. Dezastrul ecologic pe care industrializarea si poluarea mediului le-au facut s-au facut resimtite si aici, in Scorei, localitate renumita in lume, odinioara, pentru numarul mare de berze care isi faceau cuib aici.
Dacă în 1946 în Scorei existau circa 60 de cuiburi cu berze, iar în fiecare toamnă plecau mai mult de 300 de berze spre ţările calde, în 1970 mai existau în Scorei doar 9 cuiburi. „Sosesc berzele din ţările calde” spuneau moşii şi strămoşii satului vechi – vestind primăvara! Era ca un ritual aşteptat atât de copii, cât şi de vârstnici, care le considerau un soi de protectoare ale locului. „Doar de aceea o fost pace şi linişte la noi şi gospodarii cu familii bune, sănătoase. Or fost dumnealor deasupra, ca nişte îngeri. Şi de la ele ai ce învăţa”, spun bătrânii,
Barza migrează circa 7.000 km, plecând în luna august din aceste ţinuturi şi revenind odată cu venirea primăverii. Distanţa lungă şi zborul greoi o determină să părăsească printre primele cuiburile şi să purceadă la un drum lung din care cine ştie câte se mai întorc? Cu atât mai lăudabilă a fost iniţiativa prof. Gavril Popa şi a unui grup de elevi (în deceniul trecut) să instaleze suporturi pe capetele mai multor şuri din sat, după ce au observat că prin înlocuirea acoperişurilor şurilor cu ţiglă crenguţele aduse de berze alunecă, neavând nici un fel de suport (acoperişurile din paie erau ideale pentru berze, acestea putând cu uşurinţă să-şi instaleze cuibul). Iniţiativa din Scorei a făcut repede înconjurul lumii, ornitologii din occident fiind surprinşi că în Scorei numărul berzelor şi al cuiburilor este cu mult mai mare decât în Belgia, Olanda şi Danemarca luate la un Ioc. Atât presa din România, cât şi cea din occident au prezentat pe larg fenomenul. În numele colegiului de redacţie rugăm pe toţi cei interesaţi să ne semnaleze toate iniţiativele luate în sprijinul salvării acestei superbe păsări – „o adevărată perlă a plaiurilor noastre”, consemna, la un moment dat, o iniţiativă demnă de lăudat.
Prezentul confirmă doar… amintirile
Aşa cum am aflat, însă, de la localnici, în prezent, în satul Porumbacu de Jos mai sunt doar vreo 6 cuiburi,scăderea efectivelor fiind vizibilă şi la Scorei. Specialiştii susţin că numărul perechilor clocitoare din prezent sunt în declin, datorită modernizării caselor cu hornuri vechi, unde cuibăresc, modernizării coamelor de şură, schimbării stâlpilor electrici, pe care-şi fac cuibul (cuiburi active se mai găsesc de-a lungul Oltului, în sate precum Olteţ, Rucăr, Voila, Dridif, Cincşor, Beclean). În zonă se mai găsesc câteva exemplare din stârcul pitic, eretele de stuf, vulturul-pescar, ciocănitoarea de stejar, acvila de stâncă şi ciocârlia de pădure.
Demn de remarcat, chiar toponimul în sine al comunei- Porumbacu de Jos- se leagă de prezenţa păsărilor- de fapt a porumbeilor… Prin partea de vest a satului curge râul Porumbac, de la care probabil şi-a luat denumirea satului (porumbei sau porumbele şi cuvântul german „Bach – râu”: râul porumbeilor sau porumbelelor).
Foto: Horatiu Cenusa
