ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. Provine din expresia latineasca dextrae– „făgăduință solemnă”. 
Asa spun filologii, asa scrie in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane. Si nu-i de colea! Priviti-o pe poeta Marginimii, trudnica intr-ale versului, Maria Sterp: cum tine in inima-i de aur atatea rime tesute in intelepciunea alor sai… Imbratisati cu gandul, cu privirea… oamenii astia care nu de florile marului se fotografiaza asa, in strai romanesc, ci pentru ca asa simt, pentru ca in piepturile lor, adanc, nu dorm, ci-s vii romanii din neam in neam, TARANI mandri sa calce pamantul in picioare ca intr-un ritual si sa citeasca la lumanare scrisorile de pe front ale bunicului… Luati cu voi imaginea primei manastiri cisterciene de la Carta si vedeti cum zidurile seculare infrunta semete vremurile. Gustati pita rotunda ca un soare fara de care n-am putea exista. Cate toate astea din tata-n fiu, uneori fara sa stim, facem fagaduinta vesniciei nascute la sat. Sa fie de ieri pentru maine, ZESTRE. Fara toate astea, nu am pune temelie familiilor noastre, nu am putea creste si educa copiii, nu am putea intelege de unde venim si catre ce ne indreptam. Nu am fi in stare sa auzim plansul bunicii si nici glasul parintelui la liturghie, nu am putea vedea rasaritul si nu am recunoaste adrul spicului de grau…
Toate astea sunt zestrea noastra. Fara ea, ne ofilim. Fara toate semintele astea de bucurie, de mestesug, de emotie, de traire, de frumos, noi, romanii n-am mai fi. Nu conteaza platformele au promisiunile politicienilor, nu conteaza ca unii spun ca tara asta e ”la marginea Europei”. Noi suntem, am fost si vom fi in mijlocul civilizatiei, o samanta plina de virtuti.
Si toata ZESTREA asta, intreaga aceasta “fagaduinta solemna” ca trebuie sa fim asa cum au fost candva, bunii nostri, ne da putere, ne hraneste si ne tine in viata. Ne face oameni. mai presus de orice.
ZESTRE. Acel ceva din icoana pana la aluatul framantat cu truda, de la lacrima mamei pana la ciorapii crosetati de bunica, din colesea aburinda din vasul de lemn pana la maretia nezdruncinata a zidurilor de cetate. ZESTRE: fagaduinta pe care zi de zi, clipa de clipa am facut-o de veacuri oentru veacuri… Numai s-o tinem, s-o respectam, s-o avem ca pe propia familie, ca pe un dat. iata, pana si legile scrise ale etimologiei ne spune asa.
„Dacă nu ai identitate, nu ai poveste despre lume şi despre tine, nu ai ce negocia, ieşi de la masa tratativelor, eşti în lada de kitsch-uri şi de gunoaie ale istoriei, devii un marginal.” … “”În condițiile în care noi trăim crize existențiale și situații limită, și în măsura în care cineva ne deschide ochii sau ne-am aplecat puțin și știm măcar prin studiu ce valori prezintă sistemul alternativ, sau sistemul tradiției, proiectul cultural al tradiției, atunci devine într-adevăr relevant și ne poate schimba viața, ne poate slava. Ne poate scăpa în primul rând de la disperare, de la deznădejde și după aceea ne poate și agăța într-un sens radical al existenței, care poate fi mai mult sau mai puțin explicit, după temperamentul fiecăruia în viața de toate zilele’. (Ioan Sorin Apan)
Zestrea noastra, a romanilor, singura noastra zestre e frumosul. Adica Romania- fagaduinta solemna de a pastra aceasta tara, acest neam…
surse foto: Maria Sterp, Calin Gheorghe, Nicu Hoandra
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
