Vârstnicii din centrele de îngrijire si asistentă aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu vor fi sărbătoriţi azi, de 1 Octombrie, zi desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, începând cu anul 1991.Cu această ocazie, în centrele rezidenţiale din structura DGASPC Sibiu se organizează numeroase activităţi inscrise, deja, ca o traditie, care au ca scop sărbătorirea beneficiarilor de vârsta a treia.
„Participarea mea la celebrarea Seniorilor din Sibiu organizată astazi la sediul Casei Judetene de Pensii Sibiu mi-a oferit posibilitatea de a remarca, si de această dată, faptul că seniorii prezenti acolo sunt persoane active , implicate în viata comunitătii , având proiecte de suflet pe care le desfăsoară, unul dintre acestea fiind si cel derulat în parteneriat cu DGASPC Sibiu si CP Orlat, intitulat „Si noi avem bunici”. Proiectul are ca scop dezvoltarea relatiilor sociale, deprinderi de viată , igienico-sanitare, activităti sportive, ateliere de crosetat, gravură, pictură, organizate pentru copiii institutionalizati de la Orlat, de către membrii ai celor două Asociatii ale Pensionarilor implicate într-un mod cât mai natural asa precum orice bunic relationează cu nepotii săi.
Vă urez din suflet „La mulți ani” și vă asigur de toată prețuirea și recunoștința mea pentru că faceți parte din viața copiilor noștri”, a marturisit directorul executiv al DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan,in mesajul adresat varstnicilor din centrele subordonate.
Astfel, în 1 octombrie vârstnicii din CIA Biertan si CIA “Episcop N.Popoviciu” Biertan sunt invitati să ia parte la un concurs de remi si table.Tot în această zi vor avea parte de auditii muzicale iar seara se va încheia cu o masă festivă.
“Devenită deja o frumoasă tradiţie, sărbătorirea acestei zile în cele două centre rezidenţiale din Biertan se află sub semnul cinstei şi respectului pe care îl datorăm persoanelor vârstnice pentru tot ce au însemnat ei pentru comunitatea din care provin”, a declarat Romulus Cîndea, directorul CIA Biertan, in preambulul zilei de 1 octombrie .
Si la CIA Agnita vor fi sărbătoriti vârstnicii.În aceeasi atmosferă de sărbătoare beneficiarii vârstnici sunt invitati la diverse jocuri precum remi, table si sah.
Tot astazi, în cadrul C.R.R.P.H. Mediaş la ora 10:30 se va ţine un discurs cu referire la aspectele vârstei a treia, după care se va continua cu vizionarea programelor religioase TV. Programul dedicat vârstnicilor va conţine cursuri şi ateliere de lucru pe diferite teme: joaca ca si oportunitate de dezvoltare pentru persoanele în vârstă, un mod de viaţă sănătos, relaţiile şi singurătatea, diversitatea pentru vârsta a treia, oportunităţi de păstrare a spiritualităţii mentale a vârstnicilor, împreună pentru demnitatea vârstei a treia, cum putem să ne facem viaţa mai frumoasă. Nu va lipsi nici muzica, dansul si activităţile de divertisment care va readuce zambetul persoanelor vârstnice din centru.
Beneficiarii vârstnici din cadrul CRRPH Cisnădie sunt invitati la o expozitie de lucrări rezultate în urma activitătii ergoterapeutice.
Cele doua centre rezidentiale CIA Biertan si CIA Episcop „N.Popoviciu Biertan” sunt instituţii de asistenţă socială de tip rezidenţial care furnizează servicii specifice pentru asigurarea şi promovarea unei vieţi sănătoase, active, sigure, împlinite, decente, şi demne pentru 100 de persoane vârstnice cu / fără handicap care nu au întreţinători legali, posibilităţi materiale de asigurare a întreţinerii în propria familie şi sunt dependenţi de servicii sociale de bază pentru
CIA Agnita este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial care furnizează servicii specifice pentru asigurarea şi promovarea unei vieţi sănătoase, active, sigure, împlinite, decente şi demne tuturor persoanelor vârstnice cu / fără dizabilităţi pentru 50 persoane vârstnice.
CRRPH Mediaş este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial care are rolul de a asigura, la nivel judeţean, servicii specializate de găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecerea timpului liber pentru 50 de persoane adulte cu handicap, dintre care 35 sunt vârstnici, în vederea creşterii şanselor reintegrării acestora în familie sau în comunitate
CRRPH Cisnădie este centru de tip rezidenţial care are rolul de a asigura, la nivel judeţean, prin serviciile furnizate (găzduire, asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecere a timpului liber, asistenţă paleativă) aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă specială pentru 50 de persoane cu handicap, dintre care 25 dintre acestia sunt vârstnici, prin creşterea şanselor recuperării şi integrării acestora în familie ori în comunitate şi de a acorda sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea persoanelor cu handicap.