Ziua Mondială a Sănătăţii se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în anul 1948 şi reprezintă oportunitatea de a face cunoscute întregii lumi principalele probleme de sănătate publică ale momentului.
În acest an, tema campaniei este reprezentată de bolile transmise prin vectori. Vectorii sunt entităţi de dimensiuni mici (ţânţarii, muştele, gândacii, căpuşele, melcii de apă dulce) care pot vehicula şi transmite omului agenţi patogeni, ce provoacă diverse afecţiuni.
Având sloganul „Entităţi mici, pericol mare!”, scopul acestei manifestări este de a sensibiliza populaţia, profesioniştii din domeniul sănătăţii şi autorităţile publice în privinţa ameninţării pe care o reprezintă vectorii şi bolile transmise prin aceştia şi stimularea familiilor şi comunităţilor pentru a acţiona şi a se proteja.
Vectorii ne pot pune sănătatea în pericol atât acasă, cât şi atunci când călătorim, în zilele noastre bolile transmise prin vectori începând să se răspândească tot mai mult şi dincolo de graniţele tradiţionale.
Campania din 2014, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, se concentrează asupra unor vectori importanţi şi a bolilor pe care aceştia le pot cauza, precum şi asupra a ceea ce putem face pentru a ne proteja. Bolile transmise prin vectori, dintre care menţionăm: borrelioza Lyme, malaria, infecţia cu virusul West Nile, encefalita de căpuşă, febra butonoasă, febrele hemoragice (febra Chikungunya, febra de Crimeea-Congo, Denga, febra galbenă), Leishmanioza, Filarioza, ş.a., sunt răspunzătoare pentru 17% din povara globală estimată pentru toate bolile infecţioase.
Boala transmisă prin vectori cu cea mai mare mortalitate, malaria, a cauzat în 2010 aproximativ 660.000 de decese.
În România, în anul 2011 s-au înregistrat 40 de cazuri de malarie, iar în 2012 au fost notificate 32 cazuri confirmate, toate de import.
Totuşi, boala transmisă prin vectori cu cea mai mare creştere în lume este febra Denga, cu o creştere de 30 de ori a incidenţei în ultimii 50 de ani. În prezent, 40% din populaţia lumii este ameninţată de febra Denga.
În 2012, o izbucnire epidemică din insulele Madeira (Portugalia) s-a soldat cu peste 2.000 de îmbolnăviri şi identificarea a 80 de cazuri de import în alte 10 ţări europene. În România s-au raportat 2 cazuri confirmate în 2011 şi 3 cazuri în 2012 (călători în Thailanda şi Madeira).
În judeţul Sibiu nu am înregistrat astfel de afecţiuni, cu excepţia borreliozei Lyme şi a encefalitelor transmise prin vectori:
Boala | Anul | |||||
2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | |
Lyme | 13 | 3 | 69 | 159 | 213 | 122 |
Encefalite (prin înţepături de căpuşe, ţânţari –West Nile) | – | – | 3 | 1 | 3 | 4 |

