Asa era copilul. Era PRUNC, mladita (!!!) (N.R. prunc (prúnci), s.m. – Copil mic. Origine incertă. Pare să ducă spre un sl. *prątče, dim. al lui prątŭ „nuielușă”, cf. bg. prăčica, prăčka, sb. prut(ka) „nuia”. În acest caz, rezultatul inițial din rom. ar fi *prunci, cu sing. reconstituit după pl. Pentru semantism, cf. mlădiță, vlăstar, sp. vástago. Celelalte explicații nu sînt convingătoare: din mag. poronty „cuibar” ‹ sl. porodŭ „naștere” (Cihac, II, 522; Tiktin); din lat. privignus (Philippide, Principii, 148); din lat. *puerunculus redus la *pueruncus (Pușcariu, Dscor., I, 602; Drăganu, Dacor., VI, 260; REW 6808a; cf. contra Rosetti, I, 161), a cărui der. și scurtare par la fel de improbabile); din sl. prąka (Conev 59); din latinescul proventus (Scriban)). Cu ochii senini, cautand sa-si agate visele si mainile de merele din… cer- da, pentru ca pomul din gradina era pe atunci cerul lui, tiitor al tintelor sale, al dulcilor poame, al visului de a se catara cat mai sus, chiar daca se julea si-si rupea vreun nasture sau vreun buzunar, ca doar asta era pruncia si VIATA. Asa era copilul atunci, in dedemultul pe care parca prea repede si inadins il uitam, ca pe-o rusine de trecut sub tacere, de parca nu romani si pagani am fi…
Asa era copilul atunci! Mergea vara descult la scoala cun codru de pita peste carti sa-i tie de foame, nu primea “cornul si laptele alterate, ba si cu hram de vreun soarece printr-nsele sau alterate de cand le-o facut ‘muma” fabrica, nu vaca si buna in batatura. Iarna se-ncalta in opinci si seara buchisea la lumanare sau opiti, da tot avea ochii senini, ca stia inca a privi cerul si a vorbi cu pasarile, iar la vremea potrivita urca cu tat-su la munte cu oile, de stia a le mulge si a le-mplini rostul, harnic si neplecat aiurea de-acasa, la fast-food sau “ingropat” in tainele tabletei. Duminca, primenit si imbujorat era la biserica, cantand in strana s-apoi chicotind cand batranii ii dadeau pomana colaci si placinta.
Era copilul PRUNC. Calca-l-ar norocul! Asa era de frumos si degraba invatator a toate cate erau rostuite in gospodarie si-n viata, chiar daca nici macar de televizor n-auzise si mergea la scoala in camasa alba tesuta de buna, si far hiozdan, ci cu traista de-o avu si buna-su in vremea prunciei, ca un talisman pentru vremea aceea fericita a faradegrijilor.
Acu’, ia de-l priviti! Ii acolo, in fotografie, poate bun sau strabun sau colo, in hodina din cimitir. O amintire… Pruncul de ieri.
sursa foto: Mircea Dragoteanu
