Cisnădia este renumită pentru biserica cu cel mai vechi ceas de turn şi primul paratrăsnet din Europa de est, pentru secerile ce se fabricau aici prin secol XV… însă punctul culminant este atins prin renumele adus de postavul şi ţesăturile meșterilor cisnădieni, oameni mândri şi iscusiți, dupa cum ne incredineaza prof Claudiu Alexandru Ciuca.
Aflam astfel, ca Emily Gerard povestea prin 1890 (The land beyond the forest), consemna, la un moment dat, despre Cisnădie: „Din depărtare se dezvăluie vederii noastre dealuri verzi şi-n serpentine venind, câmp alb în soare. Nu sunt câmpuri de in şi nici cireşi infloriţi ci grămezi pufoase de lână întinse la uscat pe pământ.” Aşa a fost odată intrarea în Cisnădie (dinspre Sevis)
Un mod tradițional de spălat lâna este să o lași în saci sau coșuri de nuiele într-o apă curgătoare pentru o perioadă mai lungă de timp. Se evita astfel folosirea săpunului pentru că îndepărtează „lanolina” (o unsoare de protecție produsă de oi), secreția despre care se spunea că respinge moliile iar lâna nu poate fi deteriorată… Spălarea lânii se făcea în mod tradițional în râul Sevis iar zonele din jur deveneau apoi „câmpuri albe in soare” … într-un ritual de uscare a lânii, pe o vreme frumoasă de vară.
