Achizițiile în sectorul public, legislație, probleme de administrație locală… în dezbatere la Sibiu. Cu reprezentanții Asociației Municipiilor

Specialiștii în achiziții publice din Regiunea Centru s-au întâlnit vineri, 3 martie, la Sibiu, pentru a discuta pe tema legislației privind achizițiile în sectorul public, dar și despre dificultățile întâmpinate în aplicarea acesteia. Întâlnirea a fost organizată de Asociația Municipiilor din România, ședința fiind găzduită de Primăria Sibiu.

În acest cadru, Directorul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, domnul Bogdan Pușcaș a fost prezent pentru a clarifica unele aspecte. Acesta a condus întâlnirea de lucru împreună cu directorul Asociației Municipiilor din România, avocatul Constantin Mitache și cu primarul Sibiului, doamna Astrid Fodor.

„Mulțumesc Asociației Municipiilor din România pentru organizarea acestei întâlniri la Sibiu. Îi mulțumesc domnului director Pușcaș pentru disponibilitatea și deschiderea de a se întâlni cu reprezentanții departamentelor de achiziiții și de a lămuri neclaritățile întâlnite. Și noi, în Primăria Sibiu, ca de altfel toate primăriile din țară, ne confruntăm cu dificultăți în organizarea procedurilor de achiziție, pe de o parte din cauza complexității legislației în domeniu, dar și din lipsa personalului cu experiență raportat la sutele de proceduri care trebuie organizate anual. De aceea întâlnirea de astăzi este foarte bine venită. Dorim să devenim mai eficienți, să respectăm legislația, să fim transparenți în domeniu, dar pentru aceasta avem nevoie de prevederi legislative clare, coerente, unitare și predictibile”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Demn de apreciat, la aceste discuții aplicate au participat peste 40 de reprezentanți ai primăriilor din Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Brașov, Codlea, Făgăraș, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureș, Tânăveni, Mediaș și Sibiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare