Acţiuni în forţă ale inspectorilor DSVSA Sibiu. Se mai lasă şi cu… amenzi

 În perioada 10 – 28 ianuarie 2014, personalul de specialitate din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a judeţului Sibiu, a întreprins mai multe acţiuni de verificare şi control privind respectarea legislaţiei de către operatorii din domeniul creşterii animalelor, şi a operatorilor  din sectorul alimentar, în toate etapele producerii, prelucrării, distribuţiei, produselor alimentare de origine animală şi nonanimală având drept consecinţă atingerea urmatoarelor obiective. Scopul a vizat următoarele coordonate:       

Þ   Asigurarea statusului de sănătate la efectivele de animale, prin  supravegherea, prevenirea bolilor transmisibile, protecţia şi bunăstarea animalelor;

Þ   Protejarea consumatorilor de practici incorecte în domeniul alimentar

 

Luptă împotriva Pestei Porcine şi a Rabiei

 Totodată, în această perioadă au fost efectuate pentru supravegherea Pestei Porcine Clasice, 74 examene de laborator la mistreţii vânaţi, 58 probe pentru diagnosticul Anemiei Infecţioase Ecvine, 21 de vulpi împuşcate pentru diagnosticul Rabiei şi 47 examene pentru precizarea diagnosticului din probele recoltate de la animale şi păsări moarte, toate probele fiind negative.

Aşa cum se precizează într-un recent comunicat remis de DSVSA Sibiu, concomitent, se finalizează vaccinarea antirabică a efectivului de 44.307 câini şi pisici, care  au stăpân cunoscut, precum şi vaccinarea la cerere a ovinelor, pentru prevenirea avortului salmonelic şi agalaxiei contagioase.

         

Biosecuritatea

În paralel, specialiştii din cadrul instituţiei au verificat şi modul şi gradul de respectare a legislaţiei privind identificarea şi înregistrarea circulaţia animalelor, a normelor de biosecuritate, a condiţiilor de cazare, asigurarea hranei şi a apei potabile în condiţiile de iarnă, în 2 târguri, 14 exploataţii comerciale cu bovine, 3 exploataţii cu porcine, 10 ferme cu păsări şi 46 exploataţii nonprofesionale cu animale.

 

Amenzi pentru unii crescători de animale

         

În domeniul igienei şi siguranţei laţului alimentar, s-au verificat condiţiile de igienă şi de  funcţionare a obiectivelor cu activitate în domeniul procesării şi comercializării de produse alimentare, fiind controlate în perioada, 3 abatoare, 2 unităţi de procesare carne, 14 carmangerii 4 unităţi de prelucrare lapte, 4 depozite alimentare, 16 unităţi de tip hiper şi supermarket, 14 unităţi de alimentaţie publică, 14 unităţi de panificaţie şi de comercializare produse alimentare de origine nonanimală, însumând 71 de obiective.

          Ca urmare, s-au constatat şi unele abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv:

  • Refuzul unor proprietari de animale pentru a se efectua acţiuniile sanitare veterinare obligatorii,
  • depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime şi a produselor finite;
  • produse alimentare fără elemente de identificare, în special cele expuse în vrac, sau legume şi fructe;

          Pentru deficientele constatate au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 2.000  lei (2 crescători de animale şi o unitate de comercializare)  şi 5 avertismente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare