ADEVĂRUL despre TARIFELE de la POȘTA ROMÂNĂ! Compania face precizări!

 

 

În urma unor materiale incomplete şi incorecte apărute în massmedia, legat de unele modificări tarifare de la Poşta Română, aducem câteva precizări punctuale.

Poşta Română, în perfect acord cu reglementările ANCOM şi având acordul ANCOM, a decis actualizarea unor tarife la produse din sfera serviciului universal. Această actualizare înseamnă atât creşterea unor tarife, cât şi REDUCEREA altora. În plus, majorările, acolo unde ele există, au survenit în condiţiile în care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare în ultimii 12 ani.

Operatorii de pe piaţa serviciilor poştale şi de curierat, precum şi alte companii din sfera serviciilor, inclusiv a celor financiare, iau astfel de decizii în mod curent şi acestea sunt decizii de business. Poşta Română nu operează nicio modificare tarifară care să nu respecte reglementările legale în vigoare şi principiile stabilite de ANCOM. Poşta Română doreşte să atragă clienţi, astfel că o majorare de tarife este făcută doar dacă este absolut necesară şi pe deplin justificată de raţiuni economice.

Vă transmitem principalele modificări tarifare care vor avea loc începând cu 1 Martie 2016.

Trimiteri interne din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA):

Colete poştale interne, cu greutate până la 10 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operată: în 2008

  • tariful fix/trimitere se va majora de la 1,20 lei/trimitere la 4,30 lei/trimitere, în timp ce tariful pe fiecare kilogram sau fracţie de kilogram se va diminua de la 1,20 lei/kg la 0,50 lei/kg;

  • se va modifica structura tarifară a trimiterilor RETUR, având ca obiect colete poştale cu greutate pana la 10 kg (inclusiv), prin introducerea, pe lângă tariful pe fiecare kilogram sau fracţie de kilogram de 0,50 lei, a unui tarif fix/trimitere de 1,50 lei/trimitere;

  • în cazul prezentării unui volum de colete poştale interne, cu greutate până la 2 kg (inclusiv) de peste 50 trimiteri/lună, clienţii Poştei Române pot accesa noua grilă de tarife speciale, beneficiind astfel de tarife reduse cu până la 30%.

Aceste modificări tarifare operate de Poşta Română au avut la bază acoperirea costurilor generate de prestarea serviciilor poştale interne din sfera serviciului poştal universal şi au fost aprobate de ANCOM.

Trimiteri internaţionale din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA):

1. Trimiteri internaţionale de corespondenţă neprioritară/prioritară, cu greutate până la 2 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operată: în 2004s-a eliminat tarifarea diferenţiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare.

2. Trimiteri internaţionale de imprimate internaţionale neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv)

  • ultima modificare operată: în 2004

  • s-a eliminat tarifarea diferenţiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare;

  • tarifele practicate pentru trimiterile internaţionale de imprimate neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv) vor fi la acelaşi nivel cu cele aferente trimiterilor de corespondenţă internaţională neprioritară/prioritară cu greutate până la 2 kg (inclusiv).

3. Trimiteri internaţionale recomandate prioritare

  • ultima modificare operată: în 2004

Şi aceste modificări tarifare operate de Poşta Română au avut la bază acoperirea costurilor generate de prestarea serviciilor poştale internaţionale din sfera serviciului poştal universal (segment intern şi internaţional) şi au fost aprobate de ANCOM.

În ceea ce priveşte creşterea „de până la 9 ori” – aşa cum a notat profit.ro – a tarifelor trimiterilor internaţionale, având ca obiect trimiteri din categoria imprimate neprioritare, precizăm că volumul anual al trimiterilor de imprimate internaţionale neprioritare cu greutate 1.000-2.000g reprezintă mai puţin de 2% din traficul total înregistrat de Poşta Română pe acest segment, pe parcursul unui an de zile.

sursa foto: www.posta-romana.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare