ALCOOLUL… LA VOLAN! Mai mulți șoferi prinși băuți, 12 oi moarte sub roți! POLIȚIA NU I-A IERTAT!

 

În data de 27 ianuarie, în jurul orei 18.30, pe raza comunei Merghindeal, un conducător auto în vârstă de 41 de ani, domiciliat în oraşul Agnita, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 105, km. 19, a lovit o turmă de ovine aflate în traversarea părţii carosabile omorând 12 dintre acestea.

La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cum era de așteptat, șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea autovehiculului având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, în timp ce însoţitorul turmei a fost sancţionat contravenţional pentru că nu a luat toate măsurile pentru ca animalele să nu împiedice circulaţia rutieră.

 

 

foto: 4Tuning

  •  

În cursul zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, poliţiştii rutieri au oprit în trafic un autoturism condus pe strada Andrei Şaguna de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în Sălişte.

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a prezentat un rezultat de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

  •   

În aceeși zi, în jurul orei 20.30, în municipiul Sibiu, un alt şofer a fost oprit de către poliţişti după ce a fost depistat efectuând o manevră de întoarcere neregulamentară pe strada Henri Coandă. În urma testării alcoolscopice, rezltatul a fost de 0,74 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care, pe numele şoferului, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Sibiu, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

 

În data de 29 ianuarie, în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaş, poliţiştii au fost solicitaţi pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale produs pe strada Aurel Vlaicu.

La locul producerii evenimentului a fost identificat şi conducătorul auto vinovat, un medieşean în vârstă de 46 de ani, care, la testarea alcoolscopică, a prezentat rezultatul de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și acestui șofer i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare