Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”

Anestezia regională, realizată inclusiv cu ajutorul ecografiei, poate asigura un control eficient al durerii, poate limita administrarea opioidelor și poate sprijini mobilizarea mai rapidă după anumite intervenții chirurgicale. Dr. Corina Costea, medic specialist ATI în cadrul Secției Clinice ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică beneficiile blocurilor de nervi periferici, dar și situațiile în care aceste tehnici nu pot fi utilizate.

Durerea postoperatorie este una dintre principalele temeri ale pacienților care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală. În chirurgia modernă, controlul acesteia nu mai presupune însă doar administrarea unor medicamente după operație. În anumite cazuri, medicul anestezist poate interveni înainte sau în timpul procedurii, blocând temporar transmiterea durerii din zona operată către creier.

Tehnica poartă numele de bloc de nerv periferic și face parte din anestezia regională.

„Medicul anestezist depune, printr-o injecție, un anestezic local în apropierea unui nerv sau a unui mănunchi nervos. Scopul este de a întrerupe temporar transmiterea durerii de la nivelul zonei operate către creier și de a relaxa musculatura din regiunea respectivă”, explică dr. Corina Costea.

În ce tipuri de operații poate fi folosită anestezia regională

Blocurile nervoase periferice sunt utilizate pe scară largă în chirurgia ortopedică, în special pentru intervențiile realizate la nivelul umărului, brațului, mâinii, genunchiului, gleznei sau piciorului.

Tehnica poate fi indicată și în chirurgia plastică și reconstructivă, în chirurgia vasculară a membrelor sau în cazul unor traumatisme acute.

În funcție de intervenție și de starea pacientului, anestezia regională poate fi folosită ca tehnică principală, în locul anesteziei generale, sau poate deveni o componentă importantă a planului de control al durerii postoperatorii. Decizia este luată individual, după evaluarea medicală.

De ce poate fi o soluție pentru pacienții vârstnici sau cu boli cardiace

Anestezia generală implică administrarea unor medicamente care acționează asupra întregului organism și poate fi însoțită de modificări ale tensiunii arteriale sau ale ritmului cardiac, mai ales în momentele de inducție și de trezire.

În cazul unui bloc periferic sunt vizați selectiv nervii din regiunea în care se desfășoară intervenția. Impactul asupra organismului poate fi astfel mai redus, iar tensiunea arterială și ritmul cardiac pot rămâne mai stabile.

Acest avantaj poate fi important mai ales pentru pacienții vârstnici și pentru persoanele cu afecțiuni cardiace sau pulmonare severe. Anestezia regională nu este însă potrivită automat pentru orice pacient, iar indicația trebuie stabilită de medic în funcție de riscurile și particularitățile fiecărui caz.

Ecografia a crescut precizia blocurilor nervoase

Utilizarea ecografiei a schimbat substanțial modul în care sunt efectuate blocurile de nervi periferici. Medicul poate vedea în timp real acul, nervii, vasele de sânge și structurile aflate în apropiere.

Anestezicul poate fi astfel administrat mai precis, în zona vizată. Ghidajul ecografic permite, în anumite situații, folosirea unor volume mai mici de anestezic local și poate reduce riscul de injectare accidentală într-un vas de sânge sau de lezare directă a fibrelor nervoase.

Procedura nu este însă complet lipsită de riscuri și trebuie realizată de personal medical specializat, cu monitorizarea corespunzătoare a pacientului.

Ce se întâmplă dacă blocul nervos nu funcționează suficient

Există situații în care blocul periferic nu acoperă complet zona chirurgicală sau nu produce nivelul de analgezie necesar.

În asemenea cazuri, medicul reevaluează pacientul și poate completa blocul, sub ghidaj ecografic, la nivelul unei ramuri nervoase apropiate. O altă posibilitate este asocierea unor medicamente analgezice sau alegerea unei tehnici anestezice diferite.

Dacă blocul rămâne insuficient pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță, se poate recurge la anestezie generală.

„Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”, subliniază medicul ATI.

Opioidele, rezervate durerilor care nu răspund la tratamentul de bază

Controlul durerii continuă și după dispariția efectului anestezicului local. În primele 24 de ore după intervenție poate fi utilizată analgezia multimodală, o strategie care combină medicamente cu mecanisme diferite de acțiune.

Tratamentul de bază poate include paracetamol și medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, dacă pacientul nu prezintă contraindicații. În cazurile selectate pot fi administrate și medicamente adjuvante.

Pentru prelungirea analgeziei postoperatorii pot fi folosite și catetere perineurale, prin care medicația este administrată în apropierea nervului. Opioidele sunt, de regulă, păstrate pentru episoadele de durere moderată sau severă care nu răspund suficient la tratamentul de bază.

Schema terapeutică este stabilită individual, în funcție de intervenție, intensitatea durerii și starea clinică a pacientului.

Pacientul poate fi sedat fără a trece prin anestezie generală

Un bloc de nerv periferic poate fi asociat cu sedare intravenoasă monitorizată atunci când pacientul este foarte anxios, când operația durează mult sau când poziția de pe masa de intervenție devine dificil de tolerat.

Sedarea poate fi aleasă și în cazul persoanelor care preferă să doarmă sau să fie foarte relaxate în timpul procedurii. Pacientul beneficiază de controlul durerii oferit de blocul nervos, fiind permanent supravegheat de echipa de anestezie.

Nivelul sedării este adaptat fiecărui caz, iar funcțiile vitale sunt monitorizate pe parcursul intervenției.

Când nu poate fi efectuat un bloc de nerv periferic

Refuzul pacientului reprezintă o contraindicație absolută. Tehnica nu este realizată nici atunci când există o infecție activă în locul prin care ar trebui introdus acul sau o alergie cunoscută la anestezicul local care urmează să fie utilizat.

O atenție deosebită este necesară în cazul pacienților cu tulburări importante de coagulare, al celor aflați sub tratament anticoagulant ori antiplachetar și al persoanelor cu neuropatii severe preexistente în regiunea vizată.

În aceste situații, medicul trebuie să analizeze riguros raportul dintre beneficiile și riscurile procedurii.

Mai puțină durere poate însemna o mobilizare mai rapidă

Anestezia regională are un rol important în protocoalele de recuperare rapidă după operație, cunoscute sub denumirea ERAS – Enhanced Recovery After Surgery.

Un control eficient al durerii, cu reducerea grețurilor, a somnolenței sau a stării de „ceață mentală” asociate unor medicamente sistemice, poate permite ridicarea mai devreme din pat și începerea mai rapidă a kinetoterapiei.

Mobilizarea precoce contribuie la reducerea riscului de tromboembolism venos și de complicații pulmonare și poate scurta perioada de spitalizare. Ritmul recuperării diferă însă de la un pacient la altul și depinde inclusiv de tipul operației și de afecțiunile asociate.

Externarea cu membrul încă amorțit: regulile care trebuie respectate

În anumite condiții, pacientul poate fi externat în aceeași zi chiar dacă mai prezintă o amorțeală ușoară. Blocul motor nu trebuie însă să îi compromită siguranța sau capacitatea de deplasare și protecție.

Zona anesteziată trebuie ferită de traumatisme. De exemplu, un braț amorțit poate necesita susținerea într-o eșarfă pentru prevenirea loviturilor, arsurilor sau accidentelor. Pacientul trebuie să aibă funcțiile vitale stabile și să nu prezinte reacții adverse sistemice importante, precum amețeli severe sau greață necontrolată.

Înaintea externării, pacientul și aparținătorul trebuie să primească instrucțiuni clare, inclusiv în scris, despre protejarea membrului, evoluția normală a blocului și situațiile în care trebuie contactată echipa medicală.

Anestezia regională poate diminua suferința și poate sprijini recuperarea, dar nu reprezintă o soluție universală. Alegerea tehnicii potrivite rămâne o decizie medicală personalizată, luată după evaluarea atentă a pacientului, a intervenției și a riscurilor individuale.