ARESTAT PREVENTIV, CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNILOR DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ ȘI ȘANTAJ. Victima, o minoră din județul Sibiu

La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului București, acțiune operativă într-un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, respectiv șantaj.

 

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul București, ar fi determinat o minoră, în vârstă de numai 14 ani, din județul Sibiu, să se fotografieze și filmeze în diferite ipostaze cu conținut sexual explicit, materiale pe care minora i le-ar fi transmis prin intermediul rețelelor de socializare. Când minora a refuzat să-i mai transmită fotografii și înregistrări video, bărbatul ar fi amenințat-o cu publicarea imaginilor pe rețelele de socializare.

Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul bărbatului, polițiștii au identificat și ridicat în vederea confiscării mai multe telefoane mobile și medii de stocare.

La data de 18 martie a.c., procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu a dispus reținerea bărbatului 24 de ore, iar la data de 19 martie a.c., Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pentru o perioadă de 30 de zile.

Demn de precizat, acțiunea polițiștilor sibieni a beneficiat de sprijinul colegilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, respectiv șantaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare