Au furat o armă de vânătoare și… o plimbau cu mașina prin Sibiu…

 

În baza unei sesizări din oficiu, la data de 23 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane despre care exista suspiciunea că dețin ilegal o armă.

 

Astfel, joi, 23 ianuarie, în jurul orei 12.30, în municipiul Sibiu, pe bulevardul Corneliu Coposu, polițiștii de investigații criminale au identificat și au oprit un autoturism în care se aflau două persoane suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale.

Cu ocazia verificărilor efectuate în acest context, cei doi ocupanți ai autoturismului au fost identificați. Este vorba despre doi sibieni în vârstă de 24 de ani fiecare. Totodată, în urma controlului asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost găsită o armă de vânătoare. Arma este una neletală, de tip sportiv, iar din investigațiile polițiștilor a rezultat că aceasta ar fi fost de fapt, sustrasă dintr-o cabană din zona satului Nucet, județul Sibiu, în noaptea de 22 / 23 ianuarie de către unul dintre cei doi sibieni.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În prezent, cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză, urmând a fi aplicate măsurile legale în consecință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare