Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii…
Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural se celebrează la nivel mondial, pe 15 octombrie, pentru a conștientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hraneisi… nu numai.
În România, Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, la Moieciu, 
Ideea- generoasa, de altfel, si binevenita, a celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Femeile de la sat reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. În țările aflate în curs de dezvoltare, femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 43 % din forța de muncă din domeniul agriculturii și din producția de prelucrare și procesare a unei părți considerabile din produsele alimentare, conferindu-le astfel acestora responsabilitatea principală pentru siguranța alimentară.
Cu aceasta ocazie, insa, ar trebui sa constientizam faptul ca, la noi, de-a lungul istoriei, femeia din sat, TARANCA, a reprezentat (si o face, din pacate, in tot mai mica masura azi…) o temelie. Un soi de axis mundi pentru credinta neamului, pentru filosofia veche de a creste si educa copiii, pentru felul in care si-a armonizat truda credintelor si sarbatorilor respectate cu sfintenie, dand prin orice gest, cuvant sau… cantec, prin orice rod al muncii sale, adevarate lectii de viata.
Ea a stiut din totdeauna ca bobul de grau are chipul lui Iisus, ca apa de izvor e cea mai pura sursa de sanatate, ca pamantul il ingrasi cu balegar si ca ia se croieste in forma de cruce… Ea stie sa inchine mancarea sis a toarca, stie sa are si sa faca pita.
EA e steaua care inca n-a apus si… pe care trebuie s-a facem sa n-apuna vreodata. Fara EA am fi saraci, orfani.
„Femeia aceea care ținut cerul pe umeri ca să crească satul frumos, femeia care între munca la câmp și grijitul vitelor a cusut cămăși de mire și ii de mireasă în care a împletit stele și flori, râuri și cer, artă, măiestre, doruri și visuri, binecuvântări. Femeia care și-a petrecut soțul sau tatăl sau fiul până la margine de sat în drumul spre înplinirea datoriei față de Țară și a rămas să țină satul de treburi, care și-a topit nopțile în pânze țesute cu migală pentru a strânge bănuți să-și dea copiii la școli, care a mers pe jos de la câmp, pe lângă carul încărcat, pentru a-și mai proteja un picuț animalele, cunoștea tainele plantelor și descântece-rugă pentru liniștea sufletului și armonia trupului, ea care mângâia cosițe bălaie cu mâini aspre bătucite de muncă și lega fir de mătase la mâna pruncilor să nu se deoache, femeia care gătea biserica și casa și satul, femeia cu sufletul de griji, de durere, dar și de duioșie, de dor, de iubire.
Sursa foto: Grancea Maria
