Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Ludoș.
Din primele cercetări la fața locului rezultă că o femeie în vârstă de 70 de ani, din municipiul Sibiu, în timp ce cobora dintr-un autobuz, linia 14, a fost prinsă între ușile vehiculului, s-a dezechilibrat și a cazut pe carosabil.
Victima este conștienta și a fost transportată la spital.
Conducătorul autobuzului are 61 de ani și este din Cisnădie.
Polițiștii rutieri au demarat cercetări în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.




