Băut şi fără permis, a acroşat CE NU TREBUIA: o autospecială de… poliţie

În data de 15 decembrie 2016, în jurul orei 22.00, pe raza comunei Roşia, un localnic în vârstă de 32 de ani, a condus autoturismul pe strada Principală, iar la pătrunderea în intersecţia cu DJ 106S, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a acroşat tocmai o autospecială aparţinând Postului de Poliţie Vurpăr, condusă de un agent de poliţie aflat în misiune, în timpul serviciului. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

În urma verificării conducătorului auto, poliţiştii rutieri au constatat că acesta nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule şi se află sub influenţa alcoolului, rezultatul testării alcoolscopice fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit unui comunicat al IPJ Sibiu, În cauză a fost întocmit dosar penal, conducătorul auto fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, conform art. 335 alin 1, respectiv art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Lucrări cu impact pe o cunoscută stradă din Mediaș! Informații oficiale

Au început lucrările de turnare a stratului de uzură...

Sibiul a CELEBRAT, NU „a marcat” (cu creta pe trotuar) Ziua de 10 MAI

„Sibiul a marcat astăzi Ziua Independenței Naționale, sărbătorind unul...

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Alte articole

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Din aceeași categorie

Categorii populare