Parcă acesta ar fi mesajul ce îl transmit două lăcaşuri de cult, din două capete de ţară.
Zilele acestea, dacă vizitaţi Biserica Sfânta Margareta din Mediaş şi fortificaţiile din jurul acesteia, puteţi să admiraţi o replică în miniatură a acestui reper istoric, realizată din nuiele.
Şi, de ce nu, poate o replică a ceea ce azi se transpune în ambiţia de a construi biserici sau catedrale în stil megalitic…
Înaltă de peste patru metri, bisericuţa ciudată a fost construită din coarde de viţă de vie, la comanda Bisericii Evanghelice. Doi meşteri din comuna Buzd- Vasile Pintea şi Marius Horvath s-au încumetat să realizeze proiectul, iniţiatorii acestuia fiind reprezentanţii Bisericii Evanghelice, impresionaţi de priceperea bunilor meşteşugari.
Vreme de o lună, cei doi au împletit de zor, cu ochii pe biserica Sfânta Margareta, cea vestită pentru Turnul Trompeţilor, cel înclinat şi pentru cea mai veche orgă din Transilvania, după cum indică datele istorice.
O altă biserică, tot din nuiele. La Izvoarele, în Constanţa
În urmă cu vreo 5 ani, ziarul Gardianul aducea în prim-plan, un interesant reportaj despre o biserică din nuiele, de data aceasta în mărime naturală, situată în satul Izvoarele din judeţul Constanta. Acolo dăinuie o misterioasă biserică, cu pereţii realizaţi din împletitură de nuiele, bulgărită şi lipită cu pământ. Unicul altar de acest gen cunoscut până acum in România.
Conform sursei citate, despre acest lăcaş nimeni nu ştie aproape nimic. Nici cine a ridicat-o, nici cărei comunităţi creştine i-a aparţinut, nici alte date care să o poată încadra într-o anumită epocă. O corabie a Domnului în care, de secole, El zideşte neîncetat cetatea cea mare a sufletului creştinilor de pe acest mal al Dunării. Dacă aceasta minunăţie există încă, trebuie să-i mulţumim domnului arhitect Vlad Calboreanu, prin strădania căruia edificiul ajuns in stare de paragina a renăscut din dragoste şi credinţă, spre marele folos al izvorenilor. Lăcaşul plin de mister şi, cu siguranţă, izvorâtor de legende, are dimensiunile unei case ţărăneşti din zonă şi poartă hramul Sfântului Dimitrie. Nu are turla, dar are toate elementele unui lăcaş ortodox: altar semicircular, pronaos, naos, pridvor, bolti din lemn, icoane extraordinare etc. Construcţia cu pricina este semiingropată, cu nivelul podelei altarului sub nivelul de calcare.
O construcţie cioplită şi prinsă în cuie de lemn
Misterioasa construcţie este susţinută de traverse din stâlpi din lemn îngropaţi la un metru adâncime. Şi ceea ce este şi mai interesant este faptul că toate îmbinările structurii sunt cioplite cu toporul şi dalta, din lemn de stejar, carpen, frasin sau brad, nefiind tăiate cu ferăstrăul, realizate cu cepuri şi cu cuie din lemn. Numai la acoperiş au fost folosite şi cuie forjate de mână, cu siguranţă de la reparaţiile ulterioare, dar nici un cui produs industrial.
Casa lui Dumnezeu, ridicată pe o necropolă neolitică
Minunata bijuterie arhitectonică ţărănească uimeşte şi prin alte detalii de ordin arhitectonic: nu a avut niciodată fundaţie, pardoseala iniţiala urmând aproximativ înclinarea terenului; stâlpii pereţilor au fost înclinaţi vizibil şi voit către interior, pentru a prelua împingerile orizontale şi pentru a da o stabilitate mai bună ansamblului. Încercările de datare a bisericii au rămas fără un rezultat cert. S-a constatat ca biserica, de la altar pana la poarta, este aşezată pe o veche necropola, foarte posibil din neolitic, aparţinând culturii Gumelniţa. Toate materialele arheologice din zona, unele descoperite chiar in curtea bisericii, atesta o locuire intensa din secolele IX-XIX. În sat s-au găsit şi urme de locuire romană şi monede bizantine, turceşti şi câteva româneşti din secolul XIX. Singurele surse biografice cunoscute atesta faptul ca in dreptul satului, pe la 1812, exista pe Dunăre un loc de iernat pentru vase.
Poate, un mesaj… Românilor nu le trebuie turle aurite şi nici proiecte de milioane de euro ca să aibă un loc de închinăciune. Credinţa e îndeajuns. Şi arta de a face chiar şi din nuiele, minuni!