Totalul bugetului local Sibiu se împarte între secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, adică investițiile.
Vă prezentăm mai jos cîteva detalii ale proiectului de buget prezentate azi în cadrul unei conferințe de presă:
VENITURILE BUGETULUI LOCAL sunt estimate la 441,8 milioane lei. Din această sumă 310,6 milioane lei provin din veniturile proprii ale Municipiului Sibiu, ceea ce reprezintă 70,3%. De asemenea, de la bugetul de Stat estimăm că vom primi 128,8 milioane lei, reprezentând 29,2% din total venituri. De la Consiliul Județean estimăm că vor fi alocate 2,4 milioane lei, adică 0,5% din totalul de venituri. La această sumă se adaugă excedentul bugetar în sumă de 271,1 milioane lei.
CHELTUIELILE DIN BUGETUL LOCAL
SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE:
Bugetul propus pentru această secțiune este de 441 milioane lei.
În această secțiune cea mai mare pondere o au:
1. Primăria Municipiului Sibiu, cu un buget de 224 milioane lei. Din acești bani se finanțează lucrările de reparații a străzilor cu un buget estimat de 52 de milioane lei (spre ex: Viitorului, bulevardul Corneliu Coposu, Cibinului, Râului, Metalurgiștilor, Aleea Frații Buzești, zona Gării și zona industrială vest), semaforizarea, subvențiile acordate societății de transport public (aproximativ 30 milioane lei), precum și alte cheltuieli precum salariile, fondul de rezervă, fondul de garantare, cheltuieli cu administrarea pădurilor.
2. Învățământul, cu un total de 136,8 milioane lei. Din această sumă cheltuielile cu personalul din învățământ reprezintă peste 100 de milioane de lei. De asemenea, peste 21 de milioane de lei vor fi alocați pentru cheltuieli materiale, printre care se numără și lucrările de reparații și dotarea clădirilor în care funcționează unități de învățământ. În marea lor majoritate, lucrările de reparații și întreținere se referă la: zugrăveli în săli de clasă, holuri, laboratoare și săli de sport, întreținere și reparații pardoseli, reparații în grupurile sanitare, reparații în curtea școlilor și înlocuirea tâmplăriei.
3. Cultura, cu un buget de 48,8 milioane lei.
4. Asistența socială, cu un buget de 21,7 milioane lei. La acest capitol, cea mai mare pondere o au cheltuielile cu drepturile persoanelor cu handicap (salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, indemnizațiile persoanelor cu handicap) – 14,3 milioane
5. Bugetul serviciilor publice: Evidența Persoanei, Direcția Fiscală, Parcuri și Zonei Verzi, Grădina Zoologică, Poliția Locală, Baia Populară, Administrare Cimitir, Administrare Fond Locativ, Gestionare câini fără stăpân care însumează 25,3 milioane lei.
SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE:
Acestei secțiuni îi este alocat un buget de 271 milioane lei, din aceasta urmând să fie finanțate investițiile.
Pe lângă alocările din bugetul local, unele servicii precum Spitalul de Pediatrie, instituțiile culturale, Baia Populară, Cimitirul Municipal și Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor adăuga și veniturile proprii estimate pentru 2017 la 62,7 milioane lei.


