Cand a inceput Colindatul? Care a fost primul colind? Iata ce spune un preot…

Nu exista documente cu privire la data cand primi colindatori au batut la poarta unui crestin si nici despre care text poate fi declarat in mod cert „CEL MAI VECHI COLIND”. El, colindul, vine din noi si din credinta, din bucurie si veste binecuvantata.

Iata, insa, parerea unui cunoscut preot roman:

 „Începuturile unei comori de suflet şi cultură

Când a apărut Colindul? Despre acest lucru nu avem dovezi absolute. Cunoaştem însă câteva fapte ce ne obligă să plasăm începuturile acestei respectabile tradiţii în vremea creştinismului primar. Adică undeva prin secolele I-III. Să vedem aceste fapte.

Întâi, avem Vechiul Testament, care spune:

„Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat!” (Isaia 52.7). Şi iar: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!” (Romani 10.15) Şi iar: „Vestiţi, faceţi cunoscută ştirea, duceţi-o până la marginile pământului! Ziceţi: Domnul răscumpără pe sluga Sa Iacov” (Isaia 48.20). Şi încă de multe ori se repetă această poruncă a vestirii sau propovădurii lucrurilor Domnului la mari şi mici încă din Legea Veche.

Apoi avem şi Noul Testament, în care se arată lumii Răscumpărarea prin Iisus Hristos, vestirea este o temă centrală. Cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu este o binecuvântare fără margini (Ioan 1.1-12; 17.17 etc) iar vestirea Lui, într-o formă sau alta, este o misiune sfântă pentru toţi cei care L-au primit (a se vedea, de pildă, Matei 5.14-16 şi I Petru 2.9). Desigur – şi de cea mai mare însemnătate pentru tema noastră! – vestirea nu se face fără rânduială (I Corinteni 14.33) ci după cum este trimis fiecare (Romani 10.15).

* Sfântul Ignatie Teoforul fericeşte pe efeseni pentru ascultarea de Învăţătura lui Hristos şi ferirea de vestitorii cei mincinoşi (de pildă la Efeseni IX.1-2). Şi, printre alte cuvinte de învăţătură, adaugă şi pe acela despre „fecioria Mariei, naşterea lui Hristos din ea şi moartea Domnului” pe care le numeşte „trei taine răsunătoare, care s-au săvârşit în tăcerea lui Dumnezeu” (Efeseni XIX.1). Şi continuă cu un adevărat imn pentru steaua care s-a arătat la Naşterea Domnului (Efeseni XIX.2-3) – mărturie a evlaviei cu care se cinstea această zi a Naşterii încă din primul secol creştin. Ca şi cei pe care i-am amintit mai sus, şi Sfântul Ignatie porunceşte ferirea de vestirea mincinoasă şi laudă şi cere cinstirea celor care au vestit şi vestesc Evanghelia (ca, de pildă, la Filadelfieni V.2, VI.1-3, IX.1 sau Smirneni  VIII.1, X.1-2, XI.2, XII.1 etc).

Fără a lungi mai mult cuvântul, putem spune că în mai toate scrierile Părinţilor Apostolici, care au trăit în secolele I-II, se găsesc asemenea învăţături despre vestirea Evangheliei şi cinstirea vestitorilor, despre ferirea de proorocii şi vestitorii mincinoşi precum şi criteriile de demascare a acestora. Toate acestea se regăsesc în întregime în rânduielile după care se alcătuiau şi trăiau cetele de colindători.

  • Însă, pentru a înţelege cu adevărat ce au fost pentru Români Colindul şi colindele, ar trebui să vedem satul românesc, din secolele creştinismului primar şi până astăzi. Martiriul Sfântului Sava de la Buzău, scris în secolul IV de Sfântul Vasile cel Mare – contemporan cu sfântul buzoian – are în sine o descriere mai mult sociologică a satului în care trăise mucenicul. Se vede acolo viaţa familiilor creştine, înrudite între ele, temelia vieţii rurale, dar şi a familiilor păgâne – de origine străină multe, dar deja înrudite cu cele autohtone. Acestea din urmă lucrează ca o interfaţă a satului cu autorităţile migratorilor păgâni, în spatele acesteia desfăşurându-se oarecum adăpostită vieţuirea întru Hristos a ţăranilor şi ciobanilor români. Imagini asemănătoare aflăm în versurile dedicate de Paulin de Nola Sfântului Niceta de Remesiana. În provinciile mai ocrotite de cotropirile migratoare, ca de pildă în Dicia (Dobrogea) Sfântului Ioan Casian, viaţa creştină înglobează deja întreaga societate, aşa cum mărturiseşte chiar acesta în amintirile sale despre pământul în care s-a născut şi a crescut. Şi într-o parte, şi în alta, legăturile dintre sate sunt în primul rând cele ale Credinţei şi înrudirii, două puteri ce au definit satul românesc până în vremuri foarte apropiate. Le mai întâlneau încă folcloriştii din secolul XIX, sau sociologii şi etnologii care colindau Fundul Moldovei şi alte ţinuturi româneşti în secolul XX. Se mai pot găsi, pe ici pe colo, chiar şi acum, la început de secol XXI, aşa cum le-am întâlnit chiar noi, în Munţii Buzăului de pildă – Comuna Lopătari. Aceleaşi legături prin Biserică şi înrudire lucrează acolo şi astăzi, mai presus de celelalte legături pe care autorităţile absurd-centralizatoare, reformele agrare şi impusele schimbări economice au încercat să le statornicească (spre pieirea culturii noastre naţionale străvechi)”. Sunt doar cateva dintre consideratiile  Preotului Mihai-Andrei Aldea (www.sfantuldaniilsihastrul.ro ) despre originile COLINDULUI si COLINDATULUI.

 

 

Surse foto: foaienationala.ro, www.agerpres.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: