„Afară ninge liniştit şi-n sobă arde focul…” E vreme de sfânt colind să-adie prin tindă şi să aştearnă bucurie în suflete. În preajma Sibiului, satele sună a colind şi a omăt scrâşnit sub şina saniei trasă de cai, în vreme ce zurgălăii dau veste…
Aici, colindele măsoară deopotrivă secolele şi tradiţiile, dar şi bucuria oamenilor de a le transmite intacte mai departe. Ce-ar fi să le cunoaştem?!…
Colindă în turnul bisericii
Aşa cum aflăm de pe site-ul www.tradiţiisibiene.ro, (Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „ Cindrelul-Junii Sibiului”), „în ziua de ajun nu mai era clipă de răgaz în nicio casă: de dimineaţă se făceau ultimele pregătiri, iar la orele amiezii, iţari şi cămaşă, erau călcate cu fier cu cărbuni pentru a fi îmbrăcate de feciori. Pe înserat începeau să curgă feciorii pe uliţe şi se porneau colindele. În Săsăuş, Ruja, Retiş, Chirpăr, Vărd, Ilimbav prima colindă se cânta în turnul bisericii, către cele patru puncte cardinale. „Se credea că numai în această perioadă „critică”, de început, stihiile cosmosului sunt instabile şi pot fi dirijate pentru a fi întru totul propice omului; apoi se trag clopotele, semn că feciorii au început colinda. În Retiş se consideră că acest colind este pentru Dumnezeu şi pentru morţii din progadie, care, la auzul clopotelor, coboară de acolo de unde sunt duşi şi colindă împreună cu ceata.”, explică Mircea Drăgan.
Dar bineînţeles că tradiţia nu-i peste tot la fel: în Marpod se cânta întâi o colindă la biserică, imediat ce se termina slujba de la ora 17; în Roşia şi Vurpăr, cetele colindau în curtea bisericii; în Pelişor – în cimitir; în Coveş, feciorii se întâlneau în mijlocul satului, la ora 22, stabileau ordinea în care vor colinda, iar la miezul nopţii toţi se adunau şi colindau în turnul bisericii. În Chirpăr, doar feciorii cei mari urcau în turn, ceilalţi, împreună cu alţi săteni, cântau de jos.
Cu preotul, primarul, notarul şi învăţătorul satului începea întotdeauna colindatul, iar apoi se continua cu celelalte gospodării. În Ighişu Vechi, feciorii cei mari, în frunte cu funogiul, colindau numai la fete, iar cei mai tineri, conduşi de crâşmar, colindau la restul familiilor. „Reţeta” de colindat era întotdeauna aceeaşi: gazda era întrebată dacă primeşte colinda şi cum nu prea existau răspunsuri negative, ceata de feciori colinda şi în final era omenită cu pecie de carne şi colaci. În sate precum Săsăuş ori Coveş, nici nu mai erau gospodarii întrebaţi dacă primesc au ba colinda, pentru că poarta descuiată şi lampa aprinsă erau semne că gospodarii aşteptau să primească vestea Naşterii Domnului. În schimb, în Ighişu Vechi, de îndată ce gazda deschide uşa, feciorii întrebau: „Colinda-vom, gazdă?”, iar răspunsul „da” era urmat de colinde lângă geamul dinspre curte; în casă se intra numai dacă erau invitaţi sau dacă erau fete mari în casă.
La ceată, cu verze
Colinde ştiau destule feciorii. „Cei din Ghijasa de Sus cunoşteau peste 40 de colinde, chirpărenii – vreo 20, dar nu toate erau cântate în noaptea colindatului. În Chirpăr sunt colinde pentru început (Toată legea..), colinde pentru fete (Fericeanu), pentru notabilităţi (O, ce veste..). Pentru restul populaţiei se cântau colinde ca: Toiagul, Steaua, în general colinde scurte. În Coveş, la preot şi primar se cântau trei colinde (Iosif, În oraşul Viflaem, Ce vedere minunată), iar la fete- una: În oraşul Viflaim. Dacă erau două fete, se adăuga Iosif cu Maria, iar dacă erau trei fete—Astăzi proorocirile. În general, se cântă una-două sau trei colinde, după cum e „plata” pe masă, după cum e fata sau gazda”, adaugă Mircea Drăgan.
Dar nu doar colinda era darul pe care flăcăii îl făceau consătenilor de Crăciun. Cetele de juni erau însoţite în permanenţă de muzicanţi, care cântau şi pe drum şi în casele unde se juca. Aşa se face că în Chirpăr, ceata junilor intra în casă, cânta „Fericeanu” pentru fete, apoi jucau două-trei jocuri. Şi că tot venii vorba de joc, acum, la colindă era momentul ca judele să cheme fetele la ceată cu verze. „Bade Niculaie şi tuşă Leană, judele mare, în numele cetei ficiorilor din satu’ nost’, cheamă pe Ana cu verze la ceată şi vă rugăm să o lăsaţi!”, sunt vorbele ce se auzea în casele cu fete, din Marpod, spune Mircea Drăgan. În Toarcla, feciorilor li se puneau vrâste la căciuli, adică decoraţiuni făcute din flori de hârtie, iederã şi poleială. Şi grijă mare era ca fiecare flăcău să primească o vrâstă, altfel „cei care nu primeau se simţeau jigniţi şi se răzbunau pe fete, neglijându-le la joc!”
Cu prune, pâine, fasole erau odinioară omeniţi feciorii de pe Hârtibaci, apoi lumea i-a aşteptat cu hencleş şi cozonac, iar acum banii sunt, de obicei, nelipsiţi. Şi în unele sate, mai primeau flăcăii un dar de la fete: o „fele” de rachiu sau un litru de vin.
Odată satul colindat, să nu credeţi că mergeau la culcare feciorii. Acum se crăpa de ziuă, şi cum era prima zi de Crăciun, feciorii din Pelişor mergeau spre bisericã, colindând; retişenii colindau la gazda cetei, chirpărenii mergeau tot la gazdă, dar nu pentru a colinda, ci pentru a număra banii strânşi, câtă vreme junii din Fofeldea se ospătau cu carne friptă în casa judelului.
Şi cum cine-i ficior noaptea, îi ficior şi dimineaţa, era musai ca în prima zi de Crăciun toată lumea să fie la biserică, iar apoi să se pună la treabă pentru ultimele pregătiri de petrecere. Dis-de-dimineaţă, „în Ţichindeal, pârgarul şi pristavul colindau satul şi cereau părinţilor să lase fetele la bute. Cei doi cărau şi o vădruţă, în care fiecare fată punea o varză acră şi o bucată de carne, iar pe la ora 10 fetele mergeau la casa judelui şi pregăteau sarmalele. Petreceau acolo până seara târziu cu mâncare, vin cald, cântece şi joc, glume şi veselie. Ilimbăşenii mergeau, la terminarea colindatului, la crâşmă şi acolo stăteau trei zile”, spune profesorul Drăgan.
În alte sate, în prima seară de Crăciun se făcea joc în mijlocul satului, şi cu mic cu mare, toţi localnicii ieşeau să vadă feciorii şi fetele. După joc, se mergea acasă la cină, apoi primarul cetei „ducea jocul” la o fată. Dacă avea o „drăguţă”, ducea jocul la ea, dacă nu – la o rudã. Fata-gazdă chema şi alte fete. Pe la ora 24 se încheia jocul şi apoi mâncau carne friptã, sarmale, lichiu, cozonaci”, povesteşte Mircea Drăgan. În Hosman era altă rânduială: ziua se juca la jude, iar seara -la fete, pe rând. Câte două fete se uneau şi lăsau jocul la una din ele. Feciorii căpătau hencleş şi rachiu şi aşa se făcea în fiecare seară, până la Bobotează. Aşa se face că şi în a doua şi în a treia zi de Crăciun, ba chiar şi în a patra erau petreceri mari. În Săsăuş, de exemplu, în a doua zi de Crăciun, judele, paharnicul şi gociul mergeau la judeceasă şi o luau la gazdă, unde petreceau, iar în Agnita, fiecare fată venea la muma ei şi aducea şi bucături, adică dulciuri, pe un blid.
La Chirpăr, dacă era a doua zi de Crăciun era musai să se joace căţeaua. Acum veneau la joc şi bărbaţi însuraţi cu nevestele lor, iar spre seară avea loc jocul bărbaţilor, numit „căţea”. „Bărbaţii se prind ca la sârbă şi între conducătorul jocului şi ceilalţi bărbaţi are loc următorul dialog, în timp ce joacă sârba: <-S-o băgat căţeaua-n vii şi s-o întâlnit c-un câne. – Şi cum s-o-ncăţălat? – Uite-aşa!>. În momentul acesta bărbaţii se apleacă, îşi duc mâinile printre picioare şi se prind de mâini, dansând în continuare în această poziţie, în timp ce conducătorul jocului îi loveşte cu şerparul”.
Masa părinţilor
În prima zi de Crăciun în unele sate din Mărginime localnicii se bucură de tradiţia „Mesei părinţilor”. Cu această ocazie, fiecare fecior din „bute” invită la masă pe tatăl prietenului său. Nici unul dintre juni nu poate invita propriul părinte. Atmosfera este una sărbătorească, întâlnirea dintre cele două generaţii fiind un prilej deosebit pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru bucuria sărbătorilor, pentru a face rugi pentru anul ce va veni peste câteva zile, dar şi pentru a discuta problemele obştii.
„Vrăjile”
Conform unui articol publicat de România Turistică, în noaptea de Anul Nou, fetele şi băieţii din bute se întâlnesc; acum se va face „de mărit”, adică ajutaţi de o văduvă vor face „vrăji” pentru a afla dacă se vor căsători în anul ce se pregăteşte să se nască. După miezul nopţii se merge la „ziorit”, adică se merge la fiecare casă şi se colindă la geam „Ziorile”, un fel de urare de Anul nou. Este din nou vremea de cinstire şi bucurie, de regăsire a speranţelor.
La Gura Rîului
Feciorii din Gura Rîului recunoscuţi pentru clopurile împodobite cu rozete de păun, se întâlnesc în ajunul Crăciunului să depună „arvuna” şi să se înscrie în ceată pentru a aduna bucatele cu „chelteu” . Apoi, au să intre în biserică în ziua sfântă a Naşterii Domnului, fără ornamentele de pe cap, colindând după vechiul rit, iar a doua zi vor dansa în faţa bisericii. Împodobiţi , ca de sărbătoare.
La Sălişte
Dintotdeauna, colindele fac parte din fondul sfânt ancestral iar colindatul începe la Sălişte, ca odinioară- cu notabilităţile aşezării: primar, notar, preot, învăţător şi continuă la fiecare casă, mulţumindu-se gazdei pentru cinstire: „Şi s-o sculat jupânul gazdă de-aseară, de-alaltăseară /Mai vârtos de azi dimineaţă/ Cu-un colac de grâu curat/ Cu o coastă de godinac/ Cu o bute de vin bun/Cu cercurile de alun/ Da vinu-i bun/ Şi cu o comoară de 300 de arginţi/ Ca feciorii satului să-i mulţumească”. Iar junii răspund în cor”Foarte mulţumim”.
Colinda păcurarului
Conform unui studiu publicat pe www.ccajt.ro, „Colinda păurarului”, cunoscută mai cu seamă în zonele pastorale, cum este Mărginimea Sibiului, ne relatează despre una sau mai multe turme de oi (de regula trei, dar pot fi şi şapte, opt, noua…) care se găsesc „pe munţii cei mari, pe-un picior de munte, în
vîrvuţu muntelui, colo-n susu mai din susu, ori colo-n jos şi mai din jos, colo-n jos de şesurele sau pe răzor de vie”, deci atât în spaţiul păstoritului cât şi în cel al agriculturii.
Turmele sunt însoţite de păcurărei, cel mai adesea şi aceştia în număr de trei (număr fatidic, al echilibrului), dar, ca şi turmele, pot fi şi ei mai mulţi sau chiar şi mai puţini (în unele variante întâlnim doar doi)23. Dacă nu sunt trei, vor fi mai frecvent şapte sau nouă, ceea ce ar putea sugera ideea unei eventuale
simbolistici a numerelor, nestrăină nici de pythagorism (şi nici de zamolxism) şi nici de creştinism, simbolistică ce şi-a lăsat amprentele şi în alte categorii folclorice româneşti.
Tinerii păcurărei sunt de obicei fraţi, fraţi de cruce, veri, veri primari, verişori, din două sau mai multe surori, ceea ce noua nu ni se pare lipsit de importanţă, terminologia respectivă putând fi ecoul îndepărtat al unui posibil sistem de parentare, altul decât suntem obişnuiţi a-l înţelege cei de azi, şi care—se va vedea la momentul potrivit—ne va fi de mare folos la datarea aproximativă a unor straturi din colindă.
Dintre păcurărei, unul se dovedeşte uneori a fi mai străinel, străinuţ, alteori mai micuţ, dar de multe ori şi mai voinicel, mai frumuşel şi nu rareori colinda ne spune că mai mare-i turma la el.
Câteodată îi aflăm acestuia şi numele: îl cheamă Pătruţ.
Ceilalţi, confraţii lui mai mari, desigur şi mai vechi în îndeletnicire, îl trimit să-ntoarne turma ori să aducă apă cu găleţile de la izvor, ceea ce el îndeplineşte.
Darul
De Crăciun, copiii și ficiorii se străduiau să le impresioneze pe fetele dragi cum știau mai bine, dăruindu-le… o furcă de tors frumos lucrată sau un prâsnel sculptat și pictat colorat (doar femeile trebuiau ținute ocupate, până ei aveau de socializat la niște pahare de țuică).
Ca și furcile de tors, prâsnelele erau frumos sculptate și decorate, astfel că era mai mare onoarea fetei care primea mai multe furci și prâsnele de sărbători. Băieții învățau și la școală să facă obiectele, dar uneori ele se comandau tâmplarului din sat. Un alt mod de a intra în voile unei fete era de a-i oferi acesteia… o greblă de fân, cu inscripții și detalii frumos sculptate.
Seara poznelor
„Poveştile săseşti” ne împărtăşesc un alt obicei de care saşii din împrejurimi îşi aintesc cu duhul bucuriei. Tot de șezătorile ținute până în miez de noapte, era legat un obicei din Gainzelnabend (seara poznelor), în noaptea Sf. Toma (21 decembrie) sau în vinerea înainte de Crăciun. În această seară, fetele trebuiau să întrerupă torsul, pentru că feciorii umblau prin sat și rupeau toate furcile și fusele care le ieșeau în cale. Din această cauză fetele aduceau în acea seară numai câlți foarte groși, fuse și furci vechi și rele sau bâte întârite la fum. Cu firul tors se făceau farse prin sat, se întindeau curse pe la porți și se legau ușile.
Nu lipsesc din ritualuri jienele, învârtitele, zurgălăii, bicele, „Caprele” şi „Steaua”. Clipe pogorâte raiul vrednic al satului tradiţional.
surse foto:YouTube, Facebook
