COPII de AUR: Călușerii din Poplaca renasc! Povestea lor urcă nu doar în inimi, dar și… pe podium!

„Viața nu e măsurată de numărul respirațiilor pe care le avem, ci de momentele care ne iau respirația” (Maya Angelou)

“Suntem ceea ce a făcut Dumnezeu din noi, dar și ceea ce facem noi din noi înșine” (Tomas Spidlik)

…Și dac-ar fi să îl parafrazez pe Sf Anton de Padova, aș spune așa: știu un leac împotriva tuturor relelor: dansul copiilor din… Poplaca. Și spun asta vazându-i cum joacă, îndumnezeind pașii în datină și neam, însetați să ducă mai departe povestea Călușerilor poplăceni și frumosul moștenit din străbuni.

Prin joc și cântec, prin port și neastâmpărul celei mai frumoase vârste.

O zi frumoasă de mai a adus poplăcenilor- copii, cadre didactice, părinţi, bunici multă bucurie şi satisfacţie. Le-a înflorit dorul în priviri și-n inimi, mai cu seamă… și asta pentru că Ansamblul „DUMBRĂVIŢĂ DIN POPLACA” (instructor Iuliana Mihaiu), cu sprijinul doamnelor prof Simona Maria Ioniță și Liliana Oprișiu, reînvie tradiția într-un sat de poveste al Mărginimii: Poplaca. Și prind curaj și duc vestea moștenirii lor, să știe lumea ce comori sunt în partea locului.

Pentru toate acestea, pentru dăruirea, talentul și truda lor, membrii ansamblului au fost răsplătiți ieri cu un binemeriat premiu la Festivalul „La izvorul dorului” de la Tălmaciu.  Unde… „au rupt scena” cu dor și drag de toate ale lor.

Te uiți la copiii ăștia, la dascălii lor, la cei acre îi susțin și îi încurajează… și-ți aduci aminte, înțelegi că, de fapt ROMÂNIA e FRUMOASĂ. Că SATUL nostru încă e izvor și hrană… vie, spirituală, înzestrată cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

 

*Un merit deosebit revine dlui Budin Petre, pentru suportul muzical instrumental live.

*Firește, este și meritul autorităților locale acre înțeles rostul promovării vechilor tardiții prin noua generație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare