Trecerea peste Olt la Avrig se făcea, în vechime, cu „corabia” / „podul mișcător” , un pod plutitor a cărui vamă a revenit până în 1548 comunei, din acest an însă administrația sibiană, alături de o dare pentru oi și porci impusă avrigenilor, le mai ia și vama podului mișcător.
Pod care devine nu doar o nouă sursă de venit pentru administrația sibiană ci și o nouă bătaie de cap, de câteva ori acest pod … ia foc și nimeni niciodată n-a reușit să găsească vinovatul. Refacerea podului revine Avrigului, dar după ce l-au refăcut în două rânduri avrigenii refuză să mai reconstruiască podul mișcător motivând că nu ei iau vama. Administrația sibiană, pusă în fața unui nou incendiu „accidental” al podului și refuzată de avrigeni, aduce țărani robiți din Cârțișoara să taie lemn din pădurea Avrigului și să refacă podul. Într-o noapte, după ce lemnul fusese pregătit urmând a fi coborât și montată „corabia”, tabăra cârțișorenilor cu tot ceea ce au lucrat, ia foc „accidental”. Toponimul acelui loc aduce aminte și astăzi de acel incendiu, numele atribuit de avrigeni fiind „Jariștea” sau „Jariștea cârțișorenilor”.
În perioadele în care podul mișcător era „în reconstrucție” trecerea Oltului se făcea fie prin vaduri cunoscute de localnici, călăuzele primind o plată, fie cu luntrea pentru călători sau se făcea cu un ocol destul de mare cu „corabia” pe la Cârța. Dacă pentru țăranul avrigean aceste intervale erau o ocazie de a câștiga o mică plată ca și călăuză sau luntraș, pentru sfatul sibian erau o pierdere la buget și nu chiar mică fiindcă circulația mărfurilor începuse a fi tot mai mare, acestora adăugându-se și cea a turmelor de oi, porci și capre care ieșeau și intrau în Transilvania pe la „Vama mică” – astăzi Poiana Neamțului, unde erau taxate și de unde, pe drumul montan numit „Plaiul Țării” treceau munții. Niciodată n-au fost găsiți vinovați pentru acele incendii. Satul era de nedestructurat, nimeni n-a trădat, doar poveștile transmise, însă la momentul lor, al poveștilor, nimeni nu mai căuta vinovati.
În cele din urmă avrigenii și săcădățenii au primit în arendă podul plutitor soluție mai convenabilă atât pentru sfatul sibian care scăpa de ‘bătăile de cap” cât și pentru arendași fiindcă obțineau un venit, dar mai scumpă pentru trecători.
De la momentul arendei podului plutitor … n-a mai luat foc niciodată.
O poveste. Cu amintiri, emoții, cu OLTUL, cu oamenii de ieri și cu cei de-acum care… ui‘ ce bine! – îin vii vremurile de ieri, așa, la inimă, cum face doamna Maria Grancea, neobosita păstrătoare de tradiții din AVRIG.
sursa foto: Maria Grancea
