Dar din dar… de la bugetul local. Pentru Cetele de Feciori din Avrig

Pentru a veni în sprijinul feciorilor avrigeni ce încă mai respectă tradiţia şi obiceiul străvechi şi participă la cetele organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, precum şi pentru a încerca să se asigure că acest frumos obicei va rezista încă mulţi ani, Consiliul Local al oraşului Avrig a decis la finele anului 2013 că este momentul să acorde sprijin financiar celor ce nu fac rabat de la pitoreştile tradiţii locale.

Concret, conform unei ştiri publicate de InfoAvrig57, cu prilejul ultimei şedinţe ordinare, Consiliul Local Avrig , a adoptat Hotărârea nr. 140/2013, prin care a fost aprobată alocarea sumei de 9.000 lei pentru susţinerea datinilor şi tradiţiilor de Crăciun de la Avrig.

Banii acordaţi astfel vor fi împărţiţi, în mod egal, tuturor cetelor de feciori organizate cu prilejul Crăciunului. Sprijinul financiar pentru cetele de feciori va fi asigurat din bugetul local al oraşului Avrig, cap. 67.02 – Cultură, recreere şi religie.

 

Hotărârea cu pricina reprezintă, de fapt, iniţiativa primarului Arnold Klingeis, şi are la bază un referat înaintat de Biblioteca Orăşenească Avrig, fiind în conformitate cu prevederile CL nr. 22/2013 privind aprobarea desfăşurării unor activităţi cultural – sportive, conform Programului 2013 Avrig şi aprobarea Agendei de activităţi şi parteneriate ale Bibliotecii Orăşeneşti Avrig. În această iarnă, la Avrig, au fost formate doar cinci cete de feciori.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare