Păşim spre 2014. cu bucurie, cu speranţă şi, de ce nu, cu o plecăciune în faţa MARILOR OAMENI ai acestor locuri, care prin truda şi strădania lor ne dau , zi de zi, an de an, lecţii de românism, de demnitate, amintindu-ne să e hrănim din tradiţie, din moştenirea străbunilor.

Acum, în pragul noului an, să ne plecăm şi să aducem în dar un gând ales bunilor noştri JUNI. În 2014, celebrul ansamblu împlineşte 7 decenii.
Înfiinţat de inimosul şi neobositul coregraf mărginean Ioan Macrea, ansamblul JUNII SIBIULUI este, prin el însuşi, prin pasiunea şi strădania tuturor, o excelentă „modalitate de transpunere a materialului folcloric într-un spectacol de obiceiuri populare, de îmbinare a cântecului, dansului şi versului popular din Mărginimea Sibiului şi din întreaga ţară, de prezentare pe marile scene ale lumii, virtuţile artistice ale folclorului românesc, emblema identităţii noastre naţionale”.
LA MULŢI ANI, JUNII noştri dragi!


