„Duminicile şi la toate sărbătorile, ţăranul ieşea cu costumul său, lucrat de el şi de familia lui, nu atât de frumuseţe, ci pentru că la sărbători cerurile se deschid, lumea nevăzută se amestecă în lumea vizibilă, duhurile circulă, şi cele bune şi cele rele. Bătrânii cu ochii spiritului încă deschişi, puteau vedea şi o aripă de înger şi o coadă de drac. (…) Hainele erau adevărate arme spirituale. Ţăranca le făcuse din tot sufletul ei – nemuritor fireşte – cususe fiecare frunză, floare…avea memoria fiecărei etape, de la lâna brută la fir, la ţesătură.” (Ioan Sorin Apan)
Azi nu mai e asa. Multi azi ies la Biserica in fitele hainelor de firma, cu tocurile cat mai inalte, cu gentile care mai de care mai lucioase, cu mersul apasat, coborand chiar in usa bisericii din limuzine, de parc-ar tine inadins ‘sa-i ia fata Domnului” cu lucirile si luxul care, zic unii, reprezinta implinirea celui mai de pret vis.
Numa’ ici, prin Ardeal si poate sus prin Maramures sau Bucovina mai is oamenii cu minte luminata si cumpatare si nu se sfiesc si nu abdica de la legea lor, mergand in strai romanesc la slujba si la sarbatoare…
