Ce-i omul…?! un bot de lut rasarit si… copt (sau nu) in lumina cunoasterii, a educatiei primite in familie si in scoala. Fie ca a crescut la sat, fie la oras.
La sat… Aici orice gând e mai încet,/ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ci adânc în pământ undeva, cum ne dascalea Blaga. 
A fi de la tara e, zic, un titlu de noblete. E o lumina care te urmareste toata viata daca ai fost binecuvantat sa vezi acolo lumina zilei, sa-ti scalzi diminetle in fan si cei sapte ani d-acasa sa ti-i faci invatand sa mulgi vaca, sa vopsesti merii primavara, sa-ti faci ulcica din pamant cu mainile tale…
A fi de la tara e, poate, ecivalent cu a-i spune cuiva, in semn de sincera apreciere, “Esti doctor in…”, chiar daca acela nu are official acest titlu conferit de vreo universitate. A fi de la tara e, ar trebui sa fie o bucurie.
Nicicum o rusine, o ponegrire…
Având în vedere că ţăranul e „păstrătorul teritoriului naţional”, cum îl definea Rebreanu, al fondului nostru spiritual şi identitar, dar şi singurul care poate asigura hrana sănătoasă si traditiile unei ţări întregi, dispariţia lui e echivalentă cu dispariţia României.
P.S. România este ultima civilizatie rurală autentică a Europei.
