DIICOT i-a reținut pe ”regii carburantului” din Sibiu!

Oamenii de afaceri Pavel Ghișe (Ana Oil) și Adrian Nicoară, asociatul lui Dumitru Domnariu la Euroil, au fost reținuți azi noapte de procurorii DIICOT, în urma audierii, fiind implicați într-un dosar de evaziune fiscală de peste 34 de milioane de lei.

”Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012 – 2014 reprezentanții legali ai 11 societăți comerciale au constituit un grup infracţional organizat în scopul de a genera facturi purtătoare de TVA deductibilă pentru produse energetice şi, implicit, cheltuieli care să diminueze masa impozabilă, sustrăgându-se astfel de la plata în întregime a obligaţiilor fiscale datorate, precum şi documente necesare creării unei provenienţe aparent licite a mărfurilor/serviciilor introduse în circuitul comercial de către societăţile în cauză.

Față de membrii grupului infracțional organizat există suspiciunea rezonabilă că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recurs la falsificarea documentelor de însoţire/recepţie a produselor energetice, au făcut declaraţii false cu privire la responsabilitatea juridică pentru marfa livrată referitor la faptul că produsele energetice livrate au acciza plătită şi provin pe circuitul economic dintr-un depozit fiscal autorizat.

Sumele de bani rezultate din activitatea ilicită  au fost transferate la mai multe societăţi comerciale naţionale şi internaţionale inactive, în scopul disimulării adevăratei provenienţe.

Prin activitatea infracțională derulată, membrii grupului infracţional organizat au cauzat un prejudiciu total bugetului consolidat al statului în sumă de 34.044.503 de lei”, au precizat oficialii DIICOT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare