Doi caini din rasa Golden Retriever sunt folositi, la care sunt diagnosticati cu sindrom dowm, autism sau deficiente
psiho-motorii.
Aksel si Lucky sunt doi caini de patru ani, respectiv patru ani jumatate, care devin prietenii copiilor cu dizabilitati de la fundatia „Un copil, o speranta” din
Sibiu. Alaturi de cea care i-a educat, Alexandra Necula Stancescu, cei doi caini vin in fiecare zi, de la opt dimineata la trei dupa amiaza, si stau langa copii. Totul
a inceput in urma cu un an, cand Alexandra a scris celei care conduce fundatie un mesaj pe facebook.
„Am inceput din pasiune si din dorinta de a face ceva cu ei. Am inceput sa urmaresc diferite cursuri online, pentru ca, din pacate, in Romania nu s-a organizat nimic.
Am beneficiat de o pretestare a lor in care ni s-a zis ca se poate lucra cu ei, dar mai trebuie lucrat pe anumite paliere si am in familie un caz de tulburare de
spectru autist. Am vazut ca relationarea dintre caine si copil este cu totul alta si am incercat sa fac ceva. Am ciocanit la mai multe usi, am incercat sa fac chestia
asta in multe parti, din pacate reticenta e mare, oamenii sunt foarte sceptici, dar aici am gasit usile deschise, oameni primitori si deschisi la ceva nou care sa fie
in folosul copiilor. Cam 80% au fost reticenti la inceput. Este o frica innascuta, mai este o frica dobandita, mai a fost evenimnetul din vara care a creat o panica
generala. Frica a fost, frica de necunoscut, frica de nou, frica de 40 de kilograme care vin in fuga la un copil de doi ani”, povesteste Alexandra, stapana celor doi
caini care sunt folositi in terapia copiilor cu dizabilitati.
Primele rezultate din terapia cu cei doi caini au inceput sa apara rapid.
„Cand a venit, am urmarit reactia cainilor, a copiilor, a parintilor si mare ne-a fost mirarea cand am vazut ca doi dintre copiii cu autism care nu interactionau cu
nimeni au interactionat cu cainii. Mi s-a parut o idee interesanta. Este un an de cand am intrat in aceasta legatura. Am vazut ca sunt cei mai docili caini, erau
educati sa lucreze cu copiii. Mirarea nostra a fost ca unul dintre baieteii nostri care a intrat in contact cu cainii si dorea unul din caini, pentru ca cei mici au
preferinte, ii tot soptea ceva si Alexandra i-a zis ca daca nu vorbeste tare cainele nu o sa il asculte niciodata, el nu e invatat sa asculte o voce soptita. Acel
copil nu vorbea deloc tare, niciodata nu a vorbit, pana in acle moment, tare. Si-a dat seama brusc ca el trebuie sa il strige pe Aksel si a inceput sa-si strige
cainele preferat”e, spune presedinta fundatiei „Un copil, o speranta”, Elena Tudorache.
Familia copilului care nu vorbea deloc si-a luat un caine pentru a continua terapia iar copilul acum este foarte bine. Un alt caz care a avut rezultat foarte repede
prin terapia cu cainii a fost al unui alt copil care nu stabilea contact vizual cu nimeni si cu nimic. De data aceasta,Lucky a reusit sail faca pe copil sa se uite la
el mai mult de trei secunde.
„Terapia asistata de animale este acceptare neconditionata”
Alexandra Necula Stancescu spune ca un motiv pentru care terapia cu animale da roade foarte reped eeste faptul ca necuvantatoarele nu conditioneaza nicio alta fiinta.
„Principalul motiv pentru care se face terapia asistata de animale este acceptarea neconditionata. Indiferent de statutul psihic, fizic, neuropsihic pe care il are
copilul respectiv acceptarea din partea caielui e neconditionata. Ei nu pun pret nici pe aspect, nici pe conditie sociala, nici pe absolut nimic. Si atunci, faptul ca
ii abordeaza absolut egal pe toti, le creste increderea in sine si ii motiveaza sa interactioneze altfel. Plus de asta, ei comunica la un nivel care trece de cuvinte”,
spune Alexandra.
Aksel, care are patru ani, si Lucky, care are 4 ani jumatate, urmeaza ca in aceasta primavara sa primeasca si foaia de atestare pentru terapie. Ei vor trebui sa
sustina mai multe probe alaturi de Alexandra.
„Din pacate, toata povestea cu asistarea de animale este destul de slaba. A inceput, slava Domnului, sa miste si sa evolueze cu pasi mari si la Cluj, la catedra de
psihopedagogie speciala in colaborarea cu asociatii care formeaza caini pentru terapie asistata, pentru cainii insotitori de orbi si persoane cu handicap locomotor, au
reusit sa obtina organizarea unui atestat a cainilor de terapie. Se organizeaza o data pe an pentru ca, din pacate, numarul participantilor este destul de scazut. Cand
o sa ne intoarcem din Portugalia o sa sustinem si nou examenul ca sa obtinem acreditarea, la inceputul lunii martie. Sunt 13 probe prin care cainele trebuie sa treaca,
probe care tin de colaborarea om-caine, pentru ca se atesteaza echipa. Trebuie sa pot sa ii controlez suta la suta, fiecare reactie, fiecare posibila iesire.Sunt si
probe specaile care constau in ramanerea cainelui indiferente la zgomote puternice si proba refuzului de carne”, povesteste Alexandra.
Inca trei catelusi se alatura lui Aksel si Lucky in terapia cu copiii cu dizabilitati
Familia cainilor care sunt alaturi si ii trateaza pe copiii cu dizabilitati creste. Anul acesta, Alexandra a mai primit inca trei cateluse de la o familie din Medias,
crescatoare de Golden Retrieveri. Astfel, Aisha, Bella si Luna vor incepe in scurt timp si ele sa ajute in tratarea copiilor cu autism iar unul dintre el deja si-a gasit
un prieten printre copiii cu dizabilitati.
„Avem o echipa de trei pitici,ni s-au donat din partea unui crescator de golden retriever femelute care de-abia au implinit trei luni, care vin la centru pentru
socializare cu copiii, vin la centru pentru familiarizare cu zgomote, sunete, interactiuni mai putin gentile. Unul dintre cateii mici este plasat la o familie care
vine la centru. Cat copilul vine la terapie, catelul sta la noi, se lucraeza cu el. Cand pleaca copilul, pleaca si catelul”, spune Alexandra.
Alexandra, de la neurochirurgie infantila, la neuropsihiatrie
Alexandra Nicula Stancescu este din Ploiesti si are 24 de ani. A venit la Sibiu, la Facultatea de Medicina, cu gandul sa faca neurochirurgie infantila. Planurile nu i-
au iesit cum si-a dorit, ci chiar mai bine, spune ea.
„Am venit cu planuri si mi se parea ca e totul roz, dar nu a fost asa. Insa datorita celor doi caini am ajuns sa vad ca nu doar ca totul e roz, dar avem si stelute.
Voiam neurochirurgie infantila. Mi-am dat seama, dupa ce am avut primul caine, ca sa fac neurochirurgie infantila ar trebui sa sacrific viata cainelui, sa nu mai pot
sa ii acord acelasi timp, iar in momentul in care a intervenit aparitia unui copil cu tulburari de spectru autist in familie mi-am dat seama ca se poate face si
altceva. Au aparut ei si atunci s-a schimbat un pic perspectiva. Continuarea ar fi neuropsihiatrie”, povesteste Alexandra.
La Sibiu, exista singurul centru de terapie cu animale a copiilor cu dizabilitati iar in tara exista inca patru caini atestati pentru astfel de terapie, trei la Cluj
si unul la Constanta.
