Primăria Sibiu a lansat o nouă licitație pentru amenajarea a două coridoare verzi în cartierele Tineretului și Vasile Aaron. Investiția pentru lucrări este estimată la 40,32 milioane de lei și vizează transformarea unor terenuri urbane în spații pentru relaxare, sport și petrecerea timpului liber.
Firmele interesate pot depune oferte în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, SICAP, până la 21 decembrie 2026, potrivit unui comunicat al municipalității. Este a doua procedură organizată pentru execuția lucrărilor, după ce prima a fost anulată din cauza ofertelor neconforme.
Cele două zone verzi ar urma să aibă împreună aproximativ 7,38 hectare. Proiectul este finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.
Unde vor fi amenajate cele două parcuri din Sibiu
În cartierul Tineretului, coridorul verde este prevăzut în zona delimitată de străzile Berlin și Madrid la nord, Roma, Aleea Boticelli și Lisabona la est, Deventer la sud și Londra la vest.
În Vasile Aaron, amenajarea este planificată în spațiul delimitat la nord de străzile Oașa, Muncel și Semaforului, iar la sud de Valea Săpunului.
Primarul Astrid Fodor spune că proiectul urmărește transformarea unor terenuri insuficient valorificate în locuri de întâlnire și recreere.
„Vrem să transformăm terenuri care astăzi sunt insuficient valorificate în locuri în care oamenii să se întâlnească, să facă mișcare, să se relaxeze și să petreacă timp în aer liber”, a declarat primarul Sibiului, potrivit comunicatului.

Aleile, locurile de joacă și iluminatul, prevăzute în ambele parcuri
Proiectul prevede în ambele amplasamente alei pietonale permeabile, inclusiv trasee de tip „pas japonez”, pasarele suspendate, locuri de joacă împrejmuite, zone de picnic și spații dedicate activităților cu animalele de companie.
De asemenea, sunt planificate zone pentru șah cu piese supradimensionate, plantări de arbori, arbuști și plante perene, precum și lucrări de îngrijire a vegetației existente.
Fiecare parc ar urma să fie dotat cu iluminat public inteligent cu LED, supraveghere video și câte trei cișmele cu apă potabilă. Pe listă se află și bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, mese și scaune de picnic, alături de panouri de orientare și informare.
Terenuri de sport și perete de escaladă în Vasile Aaron
Pentru parcul din Vasile Aaron, documentația prevede o pasarelă pietonală metalică suspendată, dotată cu ascensor pentru persoanele cu dizabilități. Zona ar urma să includă trei terenuri de tenis de masă, două terenuri de tenis, un teren multifuncțional pentru sport și un perete de escaladă cu două platforme intermediare.
În apropierea Văii Săpunului sunt planificate trei platforme suspendate din lemn pentru relaxare și o zonă de observare a naturii, cu habitate pentru insecte și păsări și o lunetă.
Alte dotări prevăzute sunt cinci grădini de ploaie pentru gestionarea apelor pluviale, trei structuri cu panouri fotovoltaice deasupra locurilor de parcare de pe strada Muncel și o toaletă publică cu autocurățare.

Trei pasarele și o zonă de sport în Parcul Tineretului
În cartierul Tineretului, proiectul include trei pasarele pietonale metalice suspendate peste pârâul Rosciori și peste zona depresionară care traversează viitorul parc de la nord la sud.
Sunt prevăzute și trei terenuri de tenis de masă, patru platforme suspendate din lemn în apropierea pârâului și o zonă pentru activități sportive în aer liber.
Cum este finanțată investiția
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 56,3 milioane de lei, din care 31,3 milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile. Diferența va fi asigurată din bugetul local și reprezintă contribuția proprie a municipiului și cheltuielile neeligibile, potrivit Primăriei Sibiu.
Suma estimată pentru lucrările scoase la licitație este de 40,32 milioane de lei.

Ministrul Transporturilor: Proiectul Bala 2 va permite navigarea pe Dunăre pe tot parcursul anului. Investiția, estimată la 1,3 miliard


