Există momente în istoria politică a unei țări când jocurile de culise, negociate ani la rând în penumbra birourilor capitonate, devin atât de disperate încât actorii lor uită să mai tragă cortina. Asistăm astăzi la o premieră absolută pentru România post-decembristă: este pentru prima dată când întreg Sistemul s-a deconspirat total, funcționând la vedere, într-o sincronizare perfectă născută dintr-o frică viscerală. Frica de un singur om: Ilie Bolojan.
Pentru a înțelege amploarea cutremurului, trebuie să privim dincolo de ecranele televizoarelor. Mult timp, ni s-a vândut iluzia unei competiții doctrinare, a unei lupte de idei între stânga majoritară și noile curente naționaliste. Ghilotina aplicată Guvernului Bolojan a spulberat însă această fațadă. PSD și AUR au votat la braț, într-o complicitate structurală care nu mai lasă loc de interpretări. AUR s-a demascat definitiv drept ceea ce a fost proiectat să fie: noua variantă a PSD-ului, o extensie adaptată la „vremuri”, o supapă de siguranță activată atunci când nucleul dur al Sistemului se simte amenințat.
Miza acestei alianțe nefirești la nivel declarativ, dar perfect logice la nivel subteran, a fost eliminarea unui intrus. Bolojan, recunoscut pentru o încăpățânare administrativă dublată de o lipsă totală de apetență pentru compromisuri neortodoxe, a vrut să intre cu bocancii în interesele partinice ale clasei politice. Nu s-a „înțeles” cu ei. Nu a acceptat logica împărțirii sferelor de influență, ceea ce a declanșat o veritabilă rebeliune guvernamentală din partea celor care consideră statul o feudă proprie.
Spectacolul deconspirării a atins însă apogeul odată cu implicarea președintelui Nicușor Dan. Scenariul a fost pus în scenă cu o precizie chirurgicală: eliminarea lui Bolojan, urmată de promisiunea refacerii unei majorități „în beneficiul tuturor” – o formulă cinică în care inclusiv AUR își primește dividendele puterii. Declanșatorul simbolic al acestei strategii a fost eșecul asumat al lui Eugen Tomac, care și-a depus mandatul conștient că nu poate strânge o majoritate în jurul unui proiect curat.
Ce a urmat după acest punct reprezintă o premieră periculoasă: intervenția directă și brutală a lui Nicușor Dan în interiorul PNL. Prin desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, Palatul Cotroceni nu a căutat stabilitatea, ci destabilizarea. A fost o încercare fățișă de a rupe coloana vertebrală a PNL – o coloană construită tocmai pe scheletul de integritate și reformă impus de Ilie Bolojan. Pentru că partidul nu s-a fracturat la demiterea guvernului și a refuzat constant să devină o piesă în jocurile de glezne ale binomului PSD/AUR și ale președintelui, Sistemul a încercat să își creeze propria breșă din interior, oferind o nadă greu de refuzat unui alt lider liberal.
Rămâne de văzut dacă PNL va înțelege testul istoric în fața căruia se află sau dacă va ceda în fața acestei lovituri de palat. Însă lecția politică a acestor zile este deja scrisă. Când un aparat de putere atât de vast, care cuprinde partide de masă, sateliți populiști și însăși instituția prezidențială, se coalizează pentru a neutraliza un singur lider, concluzia este una singură: acel om nu face parte din Sistem. Și tocmai pentru că refuză să fie asimilat, el reprezintă soluția de care are nevoie o Românie sufocată de rețele de complicitate.
Din păcate, victoria de etapă a Sistemului va costa scump. Perioada care va urma riscă să ne dea dreptate tuturor celor care privim cu îngrijorare această restaurație. Ne așteaptă o perioadă deloc plăcută, în care nota de plată a acestei „stabilități” negociate pe la spate va fi decontată, ca întotdeauna, de o societate care spera, în sfârșit, la o altfel de politică.
Gelu FLOREA – jurnalist
