marți, 18 martie 2025
-2.6 C
Sibiu

EVENIMENT! Mircea Bulboacă, ambasador al Sibiului: “Principalul lucru pe care trebuie să te bazezi în viață este caracterul”

SIBIUL CREDE ÎN OAMENII SĂI, CREDE ÎN VALORI ȘI ÎN CARACTERE! Omul de afaceri Mircea Bulboacă a primit în joi seară titlul de Ambasador al Sibiului. Distincția, oferită de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), a fost înmânată omului de afaceri de către primarul Sibiului, Astrid Fodor, într-o gală organizată în incinta Primăriei Municipiului Sibiu. ”Mi-am adus o listă cu lucrările realizate de dumneavoastră, dar n-am să-i dau citire pentru că este foarte lungă. (…) Când noi, cei din administrația locală, vorbim de dezvoltare, vorbim de proiecte, vorbim de evenimente, arareori vorbim de persoanele care stau în spatele acestor lucruri. A sta în spate nu sună foarte bine, dar aceste personalități sunt de fapt motorul, locomotiva și fără ei, această dezvoltare nu ar avea loc. Dumneavoastră, domnule Bulboacă sunteți cu siguranță o astfel de personalitate și eu apreciez foarte mult inițiativa AIOS de a acorda acest titlu unui reprezentant al mediului economic”, a declarat, cu încântare, primarul Sibiului.

În cadrul evenimentului, Președintele AIOS, Tudor Șt. Popa, a amintit de aportul adus în societatea sibiană de către grupul de firme Con-A și a subliniat necesitatea aprecierii eforturilor unor oameni de afaceri care sunt atenți la activitățile cetății. ”Mulți oameni au venit și mi-au spus că am făcut o decizie bună în acest an cu titlul de ambasador al Sibiului, pentru că sunt zeci de evenimente susținute anual de către Unimat, firmă ce face parte din Grupul Con-A, de exemplu. Această susținere arată faptul că mediul de afaceri înseamnă și implicare în societate și pentru asta domnului Mircea Bulboacă, Ambasadorul Sibiului în 2016, îi mulțumim și cred că sunt în asentimentul tuturor celor care au venit în această seară la această Gală”, a spus Tudor Popa.

CON-A împlinește peste câteva luni 27 de ani de funcționare, iar fondatorul societății, ing. Mircea Bulboacă a făcut în câteva fraze o scurtă istorie în cifre. ”Con-A a construit de-a lungul anilor peste 50 de școli în întreaga țară. Am construit 57 de fabrici și depozite pentru mari companii. Aș da doar câteva nume: Daimler, Bosch, Michellin, Pirelli. De exemplu, pentru compania Pirelli am construit de-a lungul anilor, 150 de mii de metri pătrați de hale de fabrică. Este fabrica cea mai mare din Europa a companiei Pirelli. Sigur, prin aceste lucrări am intrat în contact cu foarte multe companii și reprezentanții lor și am înțeles că trebuie să fim bine pregătiți să putem reprezenta firma, chiar țara, la un înalt nivel”, a spus omul de afaceri.

Totodată, Mircea Bulboacă a vorbit și despre principiul său de viață de la care n-a abdicat niciodată. ”Eu am pus în centrul activității modelarea de caractere. Principalul lucru pe care trebuie să te bazezi în viață este caracterul și apoi vine pregătirea profesională. Aceste două elemente le-am pus la baza activității mele de-a lungul anilor și bănuiesc că într-o oarecare măsură am reușit. Dovada ar fi realizările companiei și cei care sunt astăzi bunii mei colaboratori”.

”Este o seară importantă pentru mine, este o onoare cu totul neașteptată, este o surpriză, sunt chiar foarte emoționat, nu mă așteptam la o asemenea distincție și apreciere a comunității sibiene. Consider că nu aș merita această înaltă apreciere de Ambasador al Sibiului, dar activitatea companiilor din Grupul Con-A cred că o merită și cred că sunt niște ambasadori ai orașului nostru”. Mircea Bulboacă, Ambasador al Sibiului

Cine este Mircea Bulcoacă

Mircea Bulboacă s-a născut în 09.01.1955, în localitatea Corneşti, județul Cluj. Între anii 1975-1980 a urmat cursurile Facultății de Construcţii, secţia C.C.I.A. Cluj. În perioada 1980 a fost repartizat la I.C.M.J. Sibiu, unde până în 1991 a ocupat funcția de şef bază de producţie. 
În 1991 a înființat SC CON-A S.R.L. Din 2006 a renunțat la poziția de director general și a devenit președintele Grupului CON-A.

Societatea CON-A S.R.L. este una dintre cele mai mari companii de construcţii din ţară. ”Amprenta” societății în Sibiu se poate vedea la terminalului Aeroportului din Sibiu, Hotelul Ramada, noul sediu al Bibliotecii Astra, Centrul de Afaceri, Centrul pentru patrimoniu din Muzeul Astra Sibiu, dar și la alte edificii. 
Numele CON-A este cunoscut la nivel național mai ales datorită construcției stadionul din Cluj Napoca şi a Sălii Polivalente de aici, în acest moment firma având în construcție stadioanele din Târgu Jiu și Craiova.

Pe lângă Grupul CON-A funcționează din ianuarie 2008 Fundația CONA-A, care și-a propus să sprijine comunitatea şi valorile din mediul sibian şi din întreaga ţară. Fundația s-a implicat constant în sprijinirea copiilor din medii defavorizate şi a familiilor/persoanelor aflate în situaţii critice prin acţiuni punctuale.

În plus, o altă societate din Grup, UNIMAT este extrem de activă în viața socială, fiind partener în numeroase competiții sportive sau proiecte incluse pe Agenda Cultural-Sportivă ori Comunitară a Municipiului Sibiu, susţinând evenimente din toate domeniile de activitate.

***Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului a mai desemnat în trecut Titlul de „Ambasadori ai Sibiului” artiștilor Lia și Dan Perjovschi, jurnalistului Emil Hurezeanu și fostului consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Integrală Beethoven la Filarmonica sibiană

Joi, 10 aprilie 2025, ora 19.00, la Sala Thalia:CONCERT...

Spectacol-invitat DE COLECȚIE, la GONG, pentru a celebra două sărbători consecutive ale lumii teatrale

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează Ziua...

Cifrele weekend-ului pe agenda Poliției sibiene. Statistica „spune” multe!

IPJ Sibiu: În ultimele 72 de ore, polițiștii sibieni...

Pieton accidentat pe strada Nicolae Iorga din Sibiu. Victima traversa regulamentar!

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident produs...

Alte articole

„COD GALBEN” la Filarmonica sibiană!… Și totul a ajuns în inimile pruncilor…

Cu uimire, micuții au descoperit sunetul galben al lui...

Accident cu 3 victime în Sibiu

Polițiștii rutieri au intervenit în aceată dimineață, în jurul...

Șofer „rupt de beat”, implicat într-un accident cu victimă în Sibiu! A fugit de la locul faptei!

Astăzi, 13 martie a.c., la ora 14.00, polițiștii Biroului...

TRAFIC BLOCAT TOTAL pe DN1, în apropiere de Porumbacu de Jos! Cauza?!

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident produs...

Conferință la Biblioteca ASTRA: Simbolismul artei renascentiste – Primăvara de Botticelli

EVENIMENT DE COLECȚIE, în inima Sibiului. „Primăvara” este una dintre...

The Teachers- formația „de sufragerie” a profesorilor sibieni… DA, Sibiu are oameni și locuri de poveste

DE CITIT, DE... PUS LA SUFLET! Este una dintre primele...

Din aceeași categorie

Categorii populare