miercuri, 9 octombrie 2024
7.2 C
Sibiu

FAIN AȘA: Elevii din Sibiu învață IT de la cei mai buni în domeniu

 

“Descoperă-ți Pasiunea în IT”, programul care le oferă elevilor posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei prin interacțiune directă cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, s-a lansat la Sibiu.

 

Prima echipă de elevi din Sibiu a început, la finalul săptămânii trecute, practica IT într-una dintre cele mai puternice firme de profil din România, în cadrul programului “Descoperă-ți Pasiunea în IT”. Născut la Cluj în urmă cu patru ani, programul a crescut și s-a dezvoltat cu fiecare ediție. Demn de apreciat, anul acesta, programul numără un total de 135 de elevi din 4 județe, împărțiți în 27 de echipe. Numărul firmelor implicate direct în sprijinirea programului a ajuns la 12.

 

“Ne bucură foarte mult interesul și entuziasmul acestor tineri pentru domeniul IT, de aceea compania noastră va sprijini în continuare inițiativele precum și acest proiect. De altfel, prezența NTT Data România în mediul școlar sibian nu este una străină – avem o relație consolidată cu Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, spune Diana Stanese, Executive VP / Chief Operations Officer, NTT Data România Executive Board.

 

Așa cum aflăm de la organizatori, programul “Descoperă-ți Pasiunea în IT” cuprinde sesiuni de practică și mentorat, workshop-uri şi training-uri, concursuri și expoziții, care ajută tinerii să transforme o simplă idee într-un proiect şi, mai departe, într-un model de business. Prin parcurgerea acestui program, elevii au posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei, prin interacțiune directă cu responsabilități reale și mediul de lucru dintr-o companie. Se familiarizează, astfel, cu munca în echipă, își asumă  roluri, sunt încurajați să gândească inovativ și să-și dezvolte spiritul antreprenorial, deprinderi utile și transferabile la nivelul oricărei opțiuni de carieră.

 

“În filiala din Sibiu avem mulți specialiști interesați de implicarea în mediul universitar prin participarea la diferite evenimente. Sibiul este un oraș cu un real potențial de dezvoltare în domeniul tehnologiei informației, motiv pentru care consider foarte oportun proiectul de față și sunt sigură că la NTT Data România, alături de mentorul lor, tinerii aceștia chiar vor face o pasiune pentru domeniul IT”, continuă  Diana Stanese.

 

Liliana Ștefan-Cazacu, fondatorul și Președintele Asociației DpIT, organizatorul programului, are un motiv în plus să se bucure de această reușită educațională: “Sunt fericită că, începând cu acest an, am reușit să implementăm acest program, pe care l-am dezvoltat la Cluj, și în orașul meu natal. N-am fi realizat acest lucru fără ajutorul partenerilor noștri, care ne sprijină și în afara granițelor Clujului și le oferă elevilor oportunitatea să învețe, la cel mai înalt nivel, una dintre cele mai căutate meserii din lume la ora actuală”.

 

Important de știut, atât mediul pre-universitar, cât și cel universitar susțin proiectul “Descoperă-ți pasiunea în IT”, prin Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” și Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Dintre marile companii șifirme de IT, FORTECH, NetMatch, NTT DATA România , AROBS Transilvania Software, ArtSoft Consult, 3 Pillar Global, Betfair România Development, Softing, Qubiz, Around25, RIA Solutions Group și Oracle Academy sunt cele care și-au asumat responsabilitatea, oferind un ajutor real pentru elevi și au decis să se alăture marii echipe “Descoperă-ți Pasiunea în IT”.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Biserica Săsească din Alma Vii, premiată în cadrul Summit-ului European al Patrimoniului Cultural

Primarul General, Nicușor Dan, a participat aseară, la Ateneu,...

ANOSR, CTR și CNE invită la dialog candidații la alegerile parlamentare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul...

Alte articole

Anunț Primăria Mediaș: Când se pot depune cererile pentru ajutoarele de încălzire

Persoanele fizice cu venituri reduse pot beneficia lunar de...

Nou: Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore să-și achite rovinieta, după constarea lipsei!

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate...

SCAF After Season- 11 expoziții noi în această toamnă la Sibiu!

16 octombrie – 10 noiembrie 2024, o perioadă efervescentă...

Motociclist rănit într-un autoaccident, în Sibiu! Cum s-a întamplat?

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit azi, puțin după...

O nouă ediție TEZAUR începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Începând din 7 octombrie, românii pot investi în titluri...

Platero și cu mine – Despre prietenie. 4 noi reprezentații ale spectacolului pentru cei mari și cei mici în județul Sibiu

Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează în perioada 24.09 – 15.10...

Mai există prosperitate fără educație financiară? Economia, influențată masiv de binomul educație-incluziune financiară

Valentin Ionescu, Președintele ISF (Institutul de Studii Financiare): „Educația...

Din aceeași categorie

Categorii populare