În cursul zilei de 19 mai, în jurul orei 14.30, la sediul Biroului Rutier Sibiu s-a prezentat o femeie în vârstă de 29 de ani, localnică, declarând că a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu victime. De fapt era… chiar cea care provocase accidentul.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, la data de 19 mai, în jurul orei 04.00, sibianca, în vreme ce conduca un autoturism pe strada Theodor Neculuță din municipiu, nu a respectat semnificația indicatorului ”Drum fără ieșire” și… a intrat în coliziune cu un stâlp metalic care bloca accesul auto și cu balustrada metalică pentru pietoni.
În momentul producerii evenimentului, în autoturism se mai afla un sibian în vârstă de 33 de ani, care a fost transportat la spital, unde, din cauza rănilor provocate, medicii au decis internnarea acestuia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.




