Sărbătoare… ai în suflet când ai acolo neamul tău și datul străbun. Sărbătoare ai în suflet când ți se face lumină privind…fotografiile de demult, în care ai TOTUL. Sărbătoare… ai când ai bucuria celui mai profund sentiment IUBIREA. Iubirea care ți-i punte cu ai tăi, cu tot ce au lăsat și te-au învățat, cu tot ce ți-au dat și-ți dau, dincolo de vreme, dincolo de orice cale sau distanță pieritoare, tocmai dinaintea ei, a IUBIRII…
No, așe! SĂ Vi SE FACĂ SĂRBĂTOARE ÎN INIMI LUÂND AMINTE LA ACESTEA…
„Ne privesc din fotografie două mândre și frumoase femei din Avrigul anului 1890, alături de copiii lor. Privind fotografia vedem că cei care spuneau despre avrigeni că erau conservatori în tot ceea ce privește identitatea de neam n-au exagerat.
Analizând portul femeilor de atunci (femei căsătorite) se poate vedea că nu s-a schimbat aproape deloc: iia cu ciocănele puține. pui și picături mărunte a „câștigat” astăzi doar două – trei ciocănele în plus. Beata (la gât) este aceeași, închiderea la fel, pe umăr, iar mâneca se purta „cu obinzări” (ca în fotografie) sau cu „flodori” și atunci și acum. Catrințele (crătințele) din față erau din două foi, țesute „în puici”, din lână, în patru ițe și „glățănite” (date cu ceară, de aceea luceau), păsturița în mână… iar pieptarul la fel de frumos a rămas definitoriu pentru avrigence. Doar poalele s-au scurtat puțin.
S-a pierdut însă obiceiul de a purta podoaba de cap- păstura/basmaua – „cu cunună” la nevestele tinere și „cu conci” la cele vârstnice. „Cununa” sau „conciul” se făceau din capetele răsucite ale păsturii, musai cu flori și erau cu atât mai mari – cununa, cu cât statutul social al familiei era mai bun, – iar conciul – un nod conic purtat în partea dreaptă – era mai mare pe măsură ce „boreasa” înainta în vârstă. Uneori femeile foloseau două păsturi, una pe cap și cealaltă înfășurată cunună pentru ca aceasta din urmă să fie mai impunătoare. Aceste păsturi erau foarte scumpe, cu flori brodate majoritatea sau imprimate și cu ciucuri bogați din mătase.
Femeile bătrâne care nu-și făceau conci puneau peste păstura neagră „pareselnicul” sau „păioara” dintr-o țesătură fină, albă. Aceasta o „căpătau” în ziua nunții când li se schimba podoaba de mireasă cu păioara de nevastă. Obiceiul cununii s-a pierdut în primii ani ai perioadei interbelice. Obiceiul bătrânelor de a purta pareselnic s-a mai păstrat până în primii ani de după cel de al doilea război mondial. Tot cam atunci a dispărut și obiceiul legatului păsturii „cu conci” la femeile în vârstă.
Obiceiul înlocuirii podoabei mireselor cu păioara, la nuntă, când i se punea femeii proaspăt căsătorite și catrința roșie s-a păstrat atâta timp cât nunțile s-au mai făcut în stil tradițional și miresele au fost împodobite conform tradiției, dar păioara era pusă doar simbolic și nu mai era purtată altă dată.
Privit în ansamblu costumul s-a schimbat foarte puțin în comparație cu ceea ce s-a întâmplat în alte zone iar puținele schimbări produse nu i-au luat din… specificitate. Ca și atunci și acum costumul de Avrig rămâne inconfundabil. Iată deci o formă pozitivă de conservatorism”.
(*spusă de doamna Maria Grancea, buna și neobosita păstrătare de amintiri și tradiții din Avrig)
