FEMEIA CARE ȘI-A ÎNJUNGHIAT SOȚUL LUNI DUPĂ-AMIAZĂ, REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE. Mamă a trei copilași, totuși, atât de… violentă!!!

 

Aseară, după audieri, femeia care și-a atacat soțul cu care se află în proces de divorț, cu un cuțit, în Piața Mare, a fost reținută. Este acuzată de loviri și alte violențe, dar și de port și folosire frără drept a unei armei albe. Așa cum ne-a precizat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, luni seară, polițiștii au primit o fișă cu constatarile medicale, în urma investigațiilor și intervenției chirurgicale suferită de victimă și, în baza acestui certificat preliminar s-a decis măsura reținerii femeii. Bărbatul a avut mușchiul brațului stâng secționat și necesită cel puțin 14 zile de îngrijiri și supraveghere medicală.

În această dimineață, IPJ a emis o adresă către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu în vederea unei anchete sociale, având în vedere că protagoniștii acestui teribil incident au împreună tre copii minori, cel mai mic fiind de 10 luni iar cel mare de aproximativ 6 anișori. În urma evalurării complete a situației se va decide dacă mama va fi sau nu decăzută din drepturile părintești. (n.r. Decizia în acest sesn poate fi luată de DGASPC)

*Potrivit primelor investigații, se pare că cei doi nu erau la prima ceartă de amploare, dar luni după-amiază conflictul a dgenerat nefericit și grav este că femeia avea deja la ea obiectul cu care l-a atacat pe bărbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare